23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Mediului: Niciun stat nu doreşte să accepte măcar un urs din...

Ministrul Mediului: Niciun stat nu doreşte să accepte măcar un urs din România

Întrebată într-o conferinţă de presă dacă a primit răspuns la adresa trimisă în urmă cu două luni omologilor săi din mai multe state europene, pentru a afla dacă ţările respective ar fi dispuse să primească, prin transfer, urşi din România, Graţiela Gavrilescu a spus că nimeni nu şi-a dorit să ia nici măcar un urs.

“Am trimis la toţi miniştrii din toată Uniunea Europeană, şi nu numai. Răspunsurile au fost negative, în sensul că, chiar şi distractive, în durerea noastră, aceea de a rezolva problema acestei specii protejate, urs, că multe dintre ţări mi-au răspuns că nu mai au această specie de 100 de ani. Şi nu a dorit nimeni să ia niciun urs, nici măcar pentru grădinile zoologice. Chiar în discuţiile pe care le-am avut cu omologii mei în ultima perioadă, pe trio în vederea preluării Preşedinţiei Uniunii Europene – Finlanda, care au şi ei o populaţie de urşi, Croaţia, care aproape că nu are, mi-au şi spus, aşa, cum de altfel, mi-au spus şi cei de la Comisia Europeană, cărora le-am explicat realitatea din România, aşa cum este ea, şi nu cum au prezentat-o anumiţi aşa-zişi – între ghilimele – iubitori de animale, este că inclusiv Comisia Europeană mi-a spus aşa: este problema dumneavoastră de gestionare, a României, nu a noastră”, a susţinut ministrul Mediului.

Potrivit ei, România are o populaţie estimată de urşi, conform statisticilor fondurilor cinegetice, de aproximativ 7.000, dar se presupune că numărul este mult mai mare.

“Nimeni nu poate să spună exact cât şi, de aceea, în urma unui studiu făcut de ICAS (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice – n.r.), cu acordul tuturor factorilor decidenţi, am făcut şi am aprobat planul de măsuri pe specia carnivoră mare urs şi lup, care are o multitudine de acţiuni, pe care noi trebuie să le ducem la îndeplinire. O parte dintre aceste acţiuni, Ministerul Mediului, printr-o aplicaţie pe POIM, proiect pe care l-am şi depus, l-am încărcat în sistem şi sper să obţinem şi finanţare, împreună cu mai mulţi parteneri – şi ne dorim să avem cât mai mulţi, şi institute de cercetări, şi ONG-uri, scoatem la licitaţie fiecare activitate, ca să şi inventariem urşii, să-i şi cipăm, să construim şi ţarcuri, să putem să facem şi să punem cât mai multe semnale de avertizare pentru turişti de cum trebuie să gestioneze deşeurile şi să nu le mai arunce care pe unde, cum trebuie să nu hrănească această specie de urşi, pentru că atunci este tendinţa şi mai mare de a coborî din habitat către, inclusiv, oraşe şi, nu în ultimul rând, să încercăm ca relaţia om-animal, care este o relaţie de când suntem noi toţi pe faţa pământului, să fie păstrată aşa cum trebuie, dar având ca ţintă şi obiectiv păstrarea necurmată a siguranţei cetăţeanului. Este extrem de important, la fel cum trebuie să avem grijă şi de specia urs”, a declarat Gavrilescu.

În ceea ce priveşte situaţia din judeţul Harghita, ministrul Mediului a afirmat că acolo este deja dată cotă de intervenţie.

“Aseară, târziu, s-au terminat şi dosarele celelalte care ne-au fost trimise de la Tuşnad, respectiv de relocare a patru ursoaice care sunt cu pui, şi nu avem voie, conform legii, să le recoltăm, ci să le relocăm. Pentru trei dintre ele s-a dat cotă de recoltare, iar eu, în funcţie de ce cereri vor mai fi sau toate cererile care ne vor fi înaintate, voi emite ordin de cotă de intervenţie, bineînţeles dacă documentele sunt puse cum trebuie în ordine”, a explicat Graţiela Gavrilescu.

Ea a susţinut că a sunat personal şi a cerut instituţiilor implicate să se “mişte” şi să trimită mai repede actele, spunând că nu la minister trenează problema.

“Problema este că producerea documentelor nu a fost, tocmai, pe repede înainte, cum am cerut eu. Sper ca astăzi (miercuri – n.r.), să vedem, târziu, cumva, să ne abatem la Tuşnad. Eu îmi doresc foarte mult ca problema să o rezolvăm. Noi mai avem cotă de intervenţie, deci am de unde să mai aloc această cotă de intervenţie pentru judeţul Harghita sau pentru oricine cere”, a conchis ministrul Mediului.

Zeci de localnici din Băile Tuşnad au semnat săptămâna trecută o petiţie adresată ministrului Mediului, în care îi cer să ia măsuri imediate, întrucât viaţa lor şi a copiilor lor este pusă în pericol permanent şi nu le mai este garantat dreptul la viaţă, la integritate fizică şi la siguranţă. Oamenii consideră că se impune relocarea sau împuşcarea urşilor care intră pe teritoriul administrativ al oraşului, susţinând că peste 20 de exemplare vin frecvent în localitate.

Cele mai citite

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă