19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMinisterul Finanţelor şi ANAF intenţionează să angajeze tineri absolvenţi

Ministerul Finanţelor şi ANAF intenţionează să angajeze tineri absolvenţi

Reprezentanţii Fiscului precizează, în context, că aceste intenţii presupun modificarea cadrului legislativ în condiţiile în care, în prezent, recrutarea funcţionarilor publici debutanţi presupune promovarea unui concurs pentru ocuparea unei funcţii publice,  se arată într-un comunicat al ANAF remis joi AGERPRES.

“Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF vor ca pe o parte a posturilor vacante să angajeze tineri absolvenţi de învăţământ superior, pe care să-i specializeze la Şcoala de Fiscalitate. Impactul la buget ar fi mai redus, iar tinerii angajaţi ar aduce în instituţie un suflu proaspăt, de care ANAF are mare nevoie. Aceste intenţii strategice ale managementului ANAF implică, desigur, şi propuneri de modificare a cadrului legislativ, deoarece, în prezent, recrutarea funcţionarilor publici debutanţi presupune promovarea unui concurs pentru ocuparea unei funcţii publice, efectuarea unei perioade de stagiu şi obţinerea unui calificativ corespunzător pentru a putea fi numiţi funcţionari publici definitivi, în condiţiile Codului administrativ”, precizează sursa citată.

ANAF arată, de asemenea, că absolvenţii ar urma să fie selectaţi în funcţie de o serie de criterii, cum ar fi nota finală a examenului de absolvire, note obţinute la disciplinele de specialitate şi interviu.

În baza lor, aceştia vor intra în sistem ca stagiari, vor beneficia de îndrumători şi vor urma, totodată, cursurile Şcolii de Fiscalitate, Finanţe Publice şi Vamă. La finalul perioadei de stagiu, debutanţii vor susţine un examen, vor fi evaluaţi, pentru a se stabili modul în corespund exigenţelor instituţiei.

“ANAF intenţionează să angajeze, în sistemul fiscal, tineri valoroşi, absolvenţi de studii superioare de specialitate, deoarece o treime din personalul său are vârsta cuprinsă între 51 – 60 de ani. Mai mult decât atât, în perioada 2019 – 2020, vor ieşi la pensie aproape 2.500 de angajaţi ai ANAF, dintre cei 23.500. Astfel, concluzia managementului ANAF a fost că personalul trebuie întinerit, iar media de vârstă trebuie scăzută. Pe lângă cursurile de pregătire din cadrul Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă, din cadrul MFP (care se va transforma în Şcoala de Fiscalitate, Finanţe Publice şi Vamă), tinerii angajaţi vor beneficia şi de un transfer de know – how de la colegi îndrumători, cu o bogata experienţă şi un nivel profesional ridicat. În acest sens, intenţia conducerii ANAF este de a transforma majoritatea celor aproape 3.000 de posturi vacante existente în posturi de inspectori debutanţi. Acest fapt nu reprezintă un efort bugetar semnificativ”, precizează preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu.

Sindicatul Naţional Meridian a arătat, miercuri, că angajarea fără examen a personalului la ANAF din rândul tinerilor absolvenţi, numai în baza notelor de la materiile studiate în facultate, nu asigură o selecţie a celor mai buni candidaţi, iar măsura nu are acoperire legală deoarece nu se poate intra în rândul bugetarilor fără promovarea unui concurs.

“Această iniţiativă nu este nouă, prima dată fiind răspândită în spaţiul public de către ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici. Deşi în cadrul ANAF este nevoie acută de personal, deficitul de angajaţi ajungând să depăşească 20%, nu credem că această variantă aleasă de ocupare a posturilor este cea mai bună. Angajarea personalului din rândul tinerilor absolvenţi numai în baza notelor de la materiile studiate în facultate nu asigură o selecţie a celor mai buni candidaţi, ce posedă calităţile şi aptitudinile corespunzătoare. Mai mult decât atât, această măsură nu are nici măcar acoperire legală deoarece, în prezent, nu se poate intra în rândul bugetarilor fără promovarea unui concurs”, se arată în comunicatul sindicatului, remis AGERPRES.

Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...
Ultima oră
Pe aceeași temă