19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMilitarii şi poliţiştii, salarii mai mari de la 1 ianuarie

Militarii şi poliţiştii, salarii mai mari de la 1 ianuarie

În schimb, sporurile, indemnizaţiile, primele şi compansaţiile rămân ”cel mult” la nivelul din decembrie 2018.

”Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au fost adoptate unele măsuri care privesc drepturile băneşti ale personalului din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru anul 2019. În context, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie se majorează cu 25% din diferenţa dintre nivelul actual şi cel prevăzut de lege pentru anul 2022”, au anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii MAI.

Potrivit acestora, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare ”se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018”.

În plus, se menţine măsura de acordare a majorărilor salariale corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi cele pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru.

Potrivit MAI, o altă măsură ce vizează personalul militar, poliţiştii şi personalul civil este cea conform căreia, în anii 2019-2020, se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică de 1.450 de lei anual, pentru fiecare angajat (salariat).

”În ceea ce priveşte indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, precum şi cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament, menţionăm că în perioada 2019-2021 aceste drepturi se menţin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018”, se mai arată în comunicatul MAI.

Potrivit documentului, tot începând cu 1 ianuarie, a intrat în vigoare şi Hotărârea de Guvern nr. 714/2018 privind drepturile si obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate. Prin noua reglementare, valoarea indemnizaţiei de  delegare sau detaşare va creşte la suma de 20 lei/zi, comparativ cu 17 lei/zi acordată în 2018.

De asemenea, persoana delegată într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru, va beneficia de o alocaţie zilnică de delegare compusă din: indemnizaţie de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea şi alocaţie de cazare, în cuantum 230 lei/zi, în limita căreia trebuie să îşi acopere cheltuielile de cazare, fără a fi nevoie de prezentarea unor documente justificative.

”Mai mult de atât, ordonatorul de credite va putea aproba, în situaţii temeinic fundamentate, majorarea alocaţiei de cazare  cu până la 50%, însă în acest caz va  fi nevoie de prezentarea de documente justificative”, mai anunţă MAI.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă