13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMarcel Vela anunță măsuri speciale pentru alegerile locale

Marcel Vela anunță măsuri speciale pentru alegerile locale

“Am luat câteva decizii importante pentru a asigura derularea procesului electoral în cele mai bune condiţii. Şi la aceste alegeri am dispus constituirea de zone speciale de intervenţie în 689 de localităţi, în toate judeţele ţării. Pentru acest lucru, am evaluat împreună cu specialiştii din minister patru criterii: istoricul incidentelor, incidentele actuale din campania electorală, vizele de flotant, cât şi datele şi informaţiile deţinute fie de către Ministerul Afacerilor Interne, fie că s-au regăsit în spaţiul public în surse deschise”, a declarat Marcel Vela, la sediul MAI.

El a adăugat că au fost constituite echipe operative şi rezerve de intervenţie în fiecare judeţ.

“O a doua decizie pe care am luat-o a fost cu privire la constituirea unor echipe operative şi rezerve de intervenţie în fiecare judeţ, astfel încât la orice apel la 112, la orice incident să fim prezenţi în cel mai scurt timp. Totodată, la fiecare inspectorat judeţean, aşadar în fiecare judeţ din România, sunt echipe care vor monitoriza şi vor îndruma inspectoratele judeţene. Încă din data de 25 (septembrie – n.r.) am detaşat 82 de ofiţeri de la nivel central la nivel judeţean în misiune de monitorizare şi îndrumare”, a anunţat ministrul.

De asemenea, Marcel Vela a precizat că au fost formate echipe de control care să verifice modul în care poliţiştii îşi îndeplinesc misiunile.

“La nivelul zonelor care sunt formate între 4 şi 5 judeţe vor activa echipe de control din cadrul Corpului de control al ministrului Afacerilor Interne, împreună cu colegi din Corpul de control de la IGPR sau de la Frontieră sau de la Jandarmerie, astfel încât aceştia vor verifica modul în care îşi îndeplinesc angajaţii ministerului misiunile pe care le au în competenţă”, a precizat Vela.

Mai mult, ministrul de Interne a spus că la nivel de minister va funcţiona o grupă de coordonare până la încheierea procesului de votare, iar la nivel judeţean o grupă operativă care va coordona toate activităţile, astfel încât orice incident, orice contravenţie, orice infracţiune să fie evaluată şi tratată în mod operativ.

Cele mai citite

Ministrul Finanțelor va prelungi plafonarea RCA până la 30 iunie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că va prelungi plafonarea tarifelor pentru asigurările RCA (de răspundere civilă auto), plafonare care urma să ia sfârșit...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă