9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMApN cere anularea decretului de prelungire a mandatului şefului Statului Major

MApN cere anularea decretului de prelungire a mandatului şefului Statului Major

Surse din Ministerul Apărării Naţionale au explicat, pentru Mediafax, că instituţia a transmis marţi seară către Administraţia Prezidenţială o plângere prealabilă prin care se cere anularea decretului de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Apărării, urmând ca, dacă Preşedinţia nu anulează decretul în termen de 30 de zile, plângerea să fie trimisă şi la instanţă, în contencios-administrativ.

“Este vorba despre o plângere prealabilă, paşii legali pentru a ataca un act care, să zicem noi, este ilegal este pentru prima dată la unitatea emitentă şi apoi la contencios-administrativ. (Am cerut -n.r.) să anuleze acel document şi motivele pentru care noi spunem că este ilegal, pentru că nu are semnăturile conform legii”, au explicat sursele citate pentru Mediafax.

Termenul legal pentru ca Administraţia Prezidenţială să dea un răspuns este de 30 de zile.

Plângerea prealabilă a fost depusă şi înregistrată marţi seară, potrivit sursei citate.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că decretul pentru prelungirea mandatului şefului SMG, Nicolae Ciucă, semnat de preşedintele Klaus Iohannis, nu respectă condiţiile de legalitate şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională.

Cele mai citite

Tinerii nu mai aleg armata. Perioada de înscriere a fost prelungită anul acesta cu două săptămâni în colegiile militare

Colegiile militare din țară duc lipsă de "viitor". Mai exact, se pare că majoritatea tinerilor nu-și mai doresc să îmbrace uniforma militară. În ultimii...

Aproape 100 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de la Moscova

În jur de 95 de persoane sunt încă dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbați înarmați au deschis focul la...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă