12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiManfred Weber: "Sunt extrem de îngrijorat de situaţia din România"

Manfred Weber: “Sunt extrem de îngrijorat de situaţia din România”

“Sunt extrem de îngrijorat de situaţia din România”, a scris, pe contul său de Twitter, Manfred Weber, care şi-a anunţat recent candidatura pentru a fi desemnat de PPE la şefia Comisiei Europene după alegerile europene de anul viitor.

“L-am întrebat pe premierul Viorica Dăncilă astăzi (marţi – n.r.) despre corupţie şi independenţa sistemului judiciar. Nu vom negocia în privinţa statului de drept”, a subliniat liderul PPE.

El şi-a însoţit postarea cu o scurtă înregistrare video în care afirmă că România “face paşi înapoi în lupta împotriva corupţiei, iar independenţa sistemului judiciar este sub presiune”.

“În această vară, în Bucureşti, am văzut cetăţeni bătuţi de poliţie. Sincer, este inacceptabil”, a adăugat Weber.

“Lupta împotriva corupţiei nu este un lux, este o necesitate absolută pentru a ne proteja cetăţenii şi afacerile de abuzul statului”, a precizat el.

Weber a cerut “urgent guvernului român să schimbe această direcţie”.

“Suntem de partea cetăţenilor europeni şi nu vom negocia niciodată în privinţa statului de drept”, a mai spus el în încheiere.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă se află în vizită la Bruxelles, unde a avut marţi întâlniri separate cu preşedintele Grupului Partidului Popular European, Manfred Weber, şi cu preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Udo Bullmann.

Întrevederile au loc în contextul în care Parlamentul European va discuta săptămâna viitoare, în sesiune plenară la Strasbourg, situaţia din România, după violenţele forţelor de ordine asupra protestatarilor la manifestaţia de la 10 august.

Cele mai citite

Patru din zece români consumă alimente pe bază de plante (studiu)

Aproape o treime dintre români (31%) consumă carne zilnic, în timp ce patru din zece persoane (39%) se orientează spre alternative pe bază de...

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...

Gata cu gătitul. Liviu Dragnea trece la treburi serioase și își deschide o afacere în domeniul comerţului cu ridicata de material lemnos

Conform informațiilor obținute de Economica.net din Monitorul Oficial, fostul politician Liviu Nicolae Dragnea a înființat recent firma LND Trading. Această companie este controlată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă