23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMaia Sandu: Republica Moldova are nevoie de sprijinul şi experienţa României

Maia Sandu: Republica Moldova are nevoie de sprijinul şi experienţa României

“Am avut discuţii constructive şi importante, atât cu privire la relaţiile bilaterale, cât şi cu privire la agenda europeană a Republicii Moldova. (…) Am profitat de această oportunitate pentru a face un schimb de opinii privind sincronizarea acţiunilor comune pentru a oferi mai multă substanţă dezvoltării Parteneriatului strategic european dintre Republica Moldova şi România. În cadrul întâlnirii de astăzi am reiterat dorinţa noastră de a aprofunda colaborarea instituţională în diverse domenii. Am abordat oportunitatea menţinerii formatului şedinţelor comune de guvern, care s-au dovedit a fi un instrument util pentru coordonarea aspectelor ce ţin de agenda bilaterală”, a precizat Maia Sandu, la declaraţiile comune de presă susţinute alături de şefa Executivului de la Bucureşti.

Potrivit premierului moldovean, un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor a fost cel care vizează “implementarea proiectelor în domeniul energetic, cu accent pe finalizarea construcţiei şi darea în exploatare integrală a gazoductului Iaşi – Ungheni – Chişinău”.

“Am reiterat interesul vital pentru finalizarea lucrărilor pe întregul şantier, pe parcursul anului 2020. De asemenea, am discutat despre importanţa interconexiunilor liniilor electrice de înaltă tensiune, precum şi construcţiei autostrăzii Unirii şi a podului peste râul Prut, în regiunea oraşului Ungheni”, a afirmat Maia Sandu.

Ea a adăugat că o altă prioritate discutată în cadrul întâlnirii cu omologul român a vizat sporirea schimburilor comerciale şi a investiţiilor reciproce.

“În contextul dat, am salutat creşterea prezenţei mediului de afaceri din România în viaţa economică a Republicii Moldova şi am încurajat companiile din România să vină să investească în Republica Moldova. Am evidenţiat faptul că, în prezent, România este cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova şi am reiterat încrederea că relaţiile economice dintre România şi Republica Moldova vor continua”, a completat premierul moldovean.

Maia Sandu a salutat în cadrul întrevederii “evoluţiile pozitive înregistrate în promovarea parteneriatelor prin înfrăţire la nivelul administraţiei publice locale”. “Consider că această formă de colaborare este una reuşită şi merită să fie sprijinită de ambele guverne. Avem nevoie de sprijinul şi experienţa României în consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale, dar şi centrale, în Republica Moldova”, a subliniat ea.

La final, şefa Executivului de la Chişinău a mulţumit premierului român pentru sprijinul pe care l-a obţinut Republica Moldova de-a lungul timpului şi a transmis că partea moldoveană contează în continuare foarte mult pe sprijinul autorităţilor din România şi pe sprijinul cetăţenilor.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă