10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMAE, despre românul condamnat la moarte în Malaysia

MAE, despre românul condamnat la moarte în Malaysia

“Ministerul Afacerilor Externe informează că, la 27 iunie 2018, s-a judecat recursul în cazul celui de-al doilea cetăţean român condamnat la pedeapsa capitală în Malaysia pentru trafic de droguri. Curtea Federală de Justiţie a Malaysiei, care a judecat recursul, a confirmat pedeapsa capitală printr-o decizie definitivă, fiind epuizate astfel toate căile interne de atac în acest caz”, informează Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare MAE într-un comunicat transmis miercuri de Agerpres.

Potrivit sursei citate, avocaţii cetăţeanului român urmează să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaysian în care a fost comisă fapta, conform procedurilor malaysiene, această cerere urmând a fi analizată de o Comisie de Graţiere, care se convoacă la solicitarea sultanului.

MAE precizează că sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până când nu este soluţionată cererea de graţiere, iar acest demers poate fi de durată.

“Statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei României la Kuala Lumpur, va continua demersurile, având în vedere situaţia în care se aduce atingere dreptului la viaţă al unui cetăţean român, consacrat ca un drept inalienabil în ordinea constituţională a statului român. Acest lucru a impus tratarea subiectului cu o atenţie deosebită, cazul a fost şi rămâne o prioritate pentru autorităţile române”, afirmă MAE.

MAE reiterează că, încă de la semnalarea cazurilor, s-a implicat şi a întreprins toate demersurile posibile în vederea acordării de asistenţă cetăţenilor români. Ambasada României la Kuala Lumpur a urmărit în mod prioritar evoluţia procedurilor judiciare aferente, s-a consultat în permanenţă cu avocaţii apărării şi a asistat la termenele de judecată.

Totodată, reprezentantul cu atribuţii consulare al misiunii diplomatice a efectuat vizite în penitenciarul în care cetăţenii români execută pedepse privative de libertate, a intervenit şi a obţinut facilităţi pentru îmbunătăţirea regimului de detenţie aplicat şi a menţinut legătura cu familiile aparţinătoare din ţară, se mai arată în precizarea MAE.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă