Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Lista adevăratelor prețuri pentru asigurarea mașinii

Realitatea „din teren“ arată că tarifele de referință calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru RCA sunt destul de departe de cele plătite efectiv de șoferi. Din fericire, prețurile de vânzare efectivă sunt uneori cu mult mai mici decât referința.

Denisa Marin 0 comentarii

Actualizat: 22.04.2019 - 14:02

Prețurile la care șoferii cumpără efectiv asigurarea sunt mult diferite nu doar de prețurile afișate de calculatoare, ci și de referința anunțată de ASF. Adevăratele prețuri ale RCA nu sunt nici pe departe egale cu cele afișate de calculatoarele brokerilor și nici cu tarifele de referință anunțate de către ASF – arată capital.ro.

Un șofer cu vârsta între 31 și 40 de ani, de exemplu, plătește aproximativ 445 de lei pe an dacă este la volanul unei mașini cu capacitate cilindrică între 1,4 și 1,6 litri, respectiv 532 de lei pe an dacă conduce o mașină cu motor între 1,8 și 2 litri.

Tariful de referință anunțat de ASF pentru perioada octombrie 2018–martie 2019 la aceeași categorie de șoferi este de 716 lei (cu peste 150 de lei mai mare) pentru mașina cu motor între 1,4 și 1,6 litri și de 897 lei (peste 350 de lei) în cazul motorului între 1,8 și 2 litri.

Diferențele se mențin și pentru celelalte categorii de vârstă. De exemplu, la categoria sub 30 de ani, prețul anunțat de ASF este de  1.049 lei la o mașină cu motor între 1,4 litri și 1,6 litri, în timp ce prețurile la care asigurarea s-a vândut efectiv au fost de aproximativ 641 de lei, deci cu 400 de lei mai puțin.

 

De ce sunt diferențe

Calculele se bazează pe cifrele de vânzare ale celui mai mare intermediar din asigurări, Safety Broker, pe luna ianuarie 2019. Am calculat tariful prin împărțirea primelor intermediate la numărul de contracte vândute, pe fiecare segment în parte, obținând astfel un tarif mediu. Datele au fost anualizate pentru a putea fi comparate cu tarifele de referință anunțate de ASF, adică polițele pe perioade mai mici de un an (în general, 6 luni și o lună) au fost aduse la valoarea pentru 12 luni. Cifrele de vânzare ale Safety Broker au relevanță generală, în contextul în care brokerul intermediază circa 10% din totalul vânzărilor de RCA din România.

De unde apar aceste diferențe între ce anunță ASF și ce se vinde efectiv? În primul rând, ASF calculează tarifele la B0. Adică tarifele ASF reflectă situația unui șofer care abia și-a înmatriculat mașina. În realitate, în funcție de comportamentul lor în trafic, șoferii ajung să fie încadrați într-o categorie de bonus sau malus, în funcție de care primesc o reducere sau, dimpotrivă, o penalizare (în cazul în care au comis accidente în perioada asigurată anterior). Reducerile, care se aplică la peste 95% dintre șoferi, merg și până la 50% față de tariful standard.


Ce înseamnă pentru șoferi

În al doilea rând, firmele de asigurare care domină piața RCA (adică City Insurance și Euroins) au avut tot timpul tendința de a cota mult sub referința pieței, deoarece trăiesc aproape exclusiv din vânzarea de RCA și au nevoie de volume.

Această abordare este bună pe termen scurt, însă, pe termen lung, arată că cele două firme vând la prețuri ce nu le acoperă cheltuielile, ceea ce înseamnă că, la un moment dat, vor ajunge într-un deficit de capital. De altfel, ambele firme s-au mai aflat în situația de a fi sub plan de redresare pentru că nu îndeplinesc criteriile de solvabilitate și au probleme cu daunele, pe care uneori le plătesc cu întârziere, alteori doar parțial.

Tariful ASF evoluează, în principal, în funcție de valoarea daunelor plătite, ceea ce arată că o creștere a tarifului vine din creșterea daunalității. Tariful de referință a crescut de fiecare dată la ultimele trei raportări, însă companiile active în zona RCA nu au reacționat pe măsură. Tocmai de aceea pare că anunțata scumpire a tarifelor, anticipată de ultimul raport ASF pentru perioada martie-august 2019, s-ar putea să nu se întâmple.

 

Problema RCA pe o lună

Mulți dintre români aleg să-și cumpere RCA pe o lună, considerând că este vorba despre o cheltuială mai mică. Adevărul este că, dacă ar fi să-și cumpere pentru a acoperi o perioadă de un an, ar cheltui dublu comparativ cu prețul poliței direct pe 12 luni. 

În 2017, la insistența firmelor de transport, a fost introdusă în legislație posibilitatea ca șoferii să-și achiziționeze polița RCA nu doar pe șase luni sau un an, cum se întâmpla anterior, ci și pe perioade de o lună sau multiplu de o lună.

Astăzi, șoferii profesioniști aproape că nu apelează deloc la facilitatea pe care au introdus-o prin lege (în ideea, contrazisă de principiile RCA, că vehiculul nu trebuie asigurat dacă nu merge pe șosele), însă o fac din ce în ce mai des persoanele fizice, adică șoferii neprofesioniști.

Ce înseamnă asta, în privința costurilor, pentru cele aproximativ 250.000 de persoane cu polițe RCA active în acest moment? Potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), prima medie anualizată pentru asigurările RCA pe o lună (adică primele plătite în fiecare lună până se împlinesc 12 luni) este de două ori mai mare decât prima medie pentru asigurările pe un an. Altfel spus, dacă cineva își face asigurare în fiecare lună, până la finele anului va plăti de două ori mai mult decât dacă și-ar fi luat asigurare pe un an.

Din perspectiva unui client corect, care are și un minimum de cunoștințe aritmetice, este destul de clar că nu are sens să iei o poliță pe o lună dacă folosești automobilul în mod constant. Vorbim din perspectiva unui client corect care circulă constant, pentru că, anual, în România se emit peste 1,2 milioane de polițe RCA la o lună, însă numărul polițelor valide în orice moment al anului nu sare de 250.000, ceea ce arată că bună parte din șoferi nu-și reînnoiesc asigurarea. 

Chiar dacă ar fi doar acest argument, și ASF ar trebui să se gândească mai bine dacă asigurarea pe o lună chiar este un avantaj pentru șoferi și, mai ales, pentru cei cu posibilități reduse, așa cum se susține la cel mai înalt nivel din Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Comentarii

loading...