11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiLiderul PNL Vrancea cere MS anchetă la Spitalul Judeţean Focşani

Liderul PNL Vrancea cere MS anchetă la Spitalul Judeţean Focşani

Senatorul PNL de Vrancea Cătălin Toma a declarat, luni, că a făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii şi a solicitat o anchetă care să-l vizeze pe directorul spitalului, Constantin Mândrilă, care ar fi trebuit să le atragă atenţia Vioricăi Dăncilă şi Sorinei Pintea să nu intre în secţiile cu nou-născuţi după ce înainte s-au aflat în târg şi în piaţă, unde au intrat în contact cu un număr de oameni.

“Îmi exprim indignarea faţă de aceste persoane. Este incalificabil gestul Vioricăi Dăncilă, poate la ea te aştepţi la orice, dar la ministrul Sănătăţii, care ştie ce înseamnă un protocol, nu ne aşteptam. Nu era într-o vizită de lucru doamna ministru să vadă condiţiile din spital, ci îi făcea campanie doamnei Viorica Dăncilă. PNL Vrancea condamnă astfel de gesturi. Domnul director al spitalului Focşani a stat ca un bibelou, nu a avut curajul să le atragă atenţia, asta înseamnă să pui în funcţii importante oameni nepregătiţi, care nu ştiu abc-ul unei vizite în spital, nu ştiu protocolul. Vom solicita o anchetă, am făcut acest demers la minister să ni se explice ce s-a întâmplat. Poate erau copiii lor şi nu ne-am dat seama. Sunt reguli peste care nu poţi să treci, chiar dacă e vorba de o campanie electorală”, a declarat Cătălin Toma.

Duminică, în timpul vizitei sale electorale în judeţul Vrancea, Viorica Dăncilă, însoţită de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a mers la Spitalul Judeţean Focşani, unde a intrat în secţia de Neonatologie şi de Pediatrie. Cele două, având halat de unică folosinţă pe umeri şi botoşei, dar fără a purta măşti de protecţie, au luat nou-născuţi în braţe şi s-au fotografiat cu ei.

Purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma, a declarat, luni, că au fost respectate toate regulile de igienă.

“Din punct de vedere epidemiologic, la intrarea în secţie au fost respectate toate regulile de igienă. Delegaţia a fost echipată cu pelerine şi botoşi de protecţie, s-a făcut triajul epidemiologic şi s-au dezinfectat pe mâini. Salonul respectiv era pentru nou-născuţi de cel puţin 4 zile, ce urmau a fi externaţi, iar pentru ridicarea copiilor în braţe s-a avut acordul mamelor”, a spus Cosma.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă