Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Licitaţia pentru vânzarea bisericii din judeţul Constanţa a fost anulată

Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că licitaţia pentru vânzarea bisericii din localitatea Bugeac a fost anulată. De asemenea, Arhiepiscopia va continua medierea pentru rezolvarea datoriei invocate de creditorul parohiei Bugeac.

Share

Rl online 0 comentarii

11.03.2019 - 10:51

"Urmare a discuţiilor purtate pe baze juridice între juriştii Arhiepiscopiei Tomisului şi executorul judecătoresc, acesta a anulat licitaţia bisericii din Bugeac. Arhiepiscopia Tomisului va continua medierea pentru rezolvarea datoriei invocate de creditorul parohiei Bugeac", a transmis luni, Arhiepiscopia Tomisului.

Un executor judecătoresc, în baza unei decizii definitive a instanţei, a început executarea silită împotriva Parohiei Bugeac din comuna Ostrov la cererea unei societăţi de construcţii. Pe data de 3 aprilie fusese stabilită o licitaţie pentru vânzarea bisericii respective, preţul la care a fost evaluat acest imobil fiind de 423.000 de lei. Datoria bisericii s-ar ridica la 350.000 de lei.

Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului s-a întrunit,
săptămâna trecută, în şedinţă.

“Arhiepiscopia Tomisului a luat cunoştinţa cu surprindere şi cu îngrijorare de promovarea unei acţiuni de executare asupra unui bun sacru, anume biserica (lăcaşul de cult) parohiei Bugeac, complet ilegale şi fără respectarea Statului BOR şi Legea Cultelor. Arhiepiscopia Tomisului a luat legătura cu executorul judecătoresc şi şi-a expus punctul de vedere asupra legalităţii executării, urmând ca, în funcţia de răspunsul acestuia, să demareze acţiune în instanţă”, se arata într-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului.

Sursa citată menţionează că acţiunea a fost una „pripită”, venită din partea unui executor judecătoresc fără experienţă în privinţa Legii Cultelor şi a Statutului Bisericii Ortodoxe Române.

“Dacă va fi necesar, în perioada imediat următoare, Arhiepiscopia va demara
acţiuni atât în ce priveşte contestarea executării, cât şi asupra datoriei
pe care parohia Bugeac ar avea-o la societatea de construcţii, reprezentată
de executorul judecătoresc. Reiterăm faptul că, în conformitate cu Statutul
BOR ART.170 al.1-3, bunurile sacre sunt inalienabile, insesizabile şi
imprescriptibile.  Consideram că a fost o acţiune pripită a unui executor
judecătoresc lipsit de experienţa judiciară în ceea ce priveşte Legea
Cultelor şi Statutul BOR”, a mai precizat sursa citată.

Comentarii

loading...