13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiKovesi, urmărită penal pentru constituire de grup infracţional organizat

Kovesi, urmărită penal pentru constituire de grup infracţional organizat

Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie anunţă, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă remis de Mediafax, că au dispus urmărirea penală faţă de Laura Codruţa Kovesi, pentru constituire de grup infracţional organizat şi cinci infracţiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii.

“Faptele cercetate constau în aceea că, pe durata exercitării mandatului de procuror şef la Direcţia Naţională Anticorupţie, în perioada 2015-2016, ar fi coordonat, prin activitatea efectiv desfăşurată, prin ordine si dispoziţii date, grupul infracţional iniţiat de doi procurori şi un ofiţer de poliţie judiciară, la care au aderat alţi trei procurori şi un alt ofiţer de poliţie judiciară, iar aceştia ar fi acţionat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals”, arată reprezentanţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, într-un comunicat de presă remis de Mediafax.

Procurorii Secţiei de anchetă arată că ordinele şi dispoziţiile avute în vedere constau într-o circulară prin care a admis posibilitatea audierii pe parcursul urmăririi penale a aceleiaşi persoane, atât în calitate de martor cu identitate protejată, cât si în aceea de martor cu identitate reală. Totodată, a fost admis şi un ordin, privind adoptarea unor practici unitare în administrarea probelor audio/video la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ordin prin care ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 143 alin. 2 si 4 Cod procedură penală, întrucât s-a dispus transmiterea către instanţele de judecată numai a suporturilor care conţin convorbirile relevante în cauză.

Totodată, prin conduita sa de procuror ierarhic, prin dispoziţiile pe care le-a luat cu privire la un act de sesizare al instanţei prin ignorarea referatelor procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie — Structura Centrală, Laura Codruţa Kovesi l-ar fi determinat pe un procuror şef secţie să confirme, fără vinovăţie, un rechizitoriu nelegal şi netemeinic.

Astfel, au fost trimise în judecată cinci persoane, despre care un număr de patru procurori au precizat în scris că nu se impune trimiterea în judecată.

Joi, procuroii Secţiei de anchetă i-au adus la cunoştinţă fostului procuror-şef DNA acuzaţiile.

 

 

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă