27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiKovesi: Nu îmi dau demisia. Atribuţiile manageriale nu au fost delegate

Kovesi: Nu îmi dau demisia. Atribuţiile manageriale nu au fost delegate

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a precizat, vineri, că nu îşi dă demisia şi că nu au fost delegate atribuţiile manageriale, în contextul deciziei Curţii Constituţionale privind procedura revocării sale de către preşedintele Klaus Iohannis.

„Nu îmi dau demisia. Atribuţiile manageriale nu au fost delegate şi se exercită potrivit legii”, se arată într-un răspuns al Laurei Codruţa Kovesi, pentru Mediafax.

De asemenea, Laura Codruţa Kovesi a precizat pentru G4Media.ro că nu şi-a delegat atribuţiile. 

Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, a fost publicată în 7 iunie în Monitorul Oficial,.

 
În 12 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacţie după publicarea motivării CCR, spunând că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar poate că o aprofundare ulterioară “va duce mai aproape de adevăr”. El a mai afirmat că PSD “încearcă să amputeze puterile preşedintelui pentru că preşedintele are altă părere” şi că este evident că decizia CCR “vine exact în linia PSD de amputare a puterilor preşedintelui”. 

Întrebat de mai multe ori dacă va semna decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, şeful statului a afirmat că va reacţiona într-un timp rezonabil, precizând că nu se poate aştepta până în decembrie, de exemplu, dar că nu crede că cineva serios se aşteaptă de la el să aplice o decizie într-o zi sau două. El a mai spus că “nu va exista nicio suspendare” a sa, pentru că nu există niciun temei pentru un astfel de demers.  

De asemenea, Klaus Iohannis a declarat că, după publicarea motivării deciziei CCR, este nevoie de o dezbatere amplă la care să participe toţi cei interesaţi, pentru că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări ale căror răspunsuri sunt esenţiale pentru arhitectura statului: “Care mai este statutul procurorilor în România? Avem un nou superministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută? Ce mai este CSM?”.

Preşedintele a aprecizat că un referendum ar putea fi organizat la finalul acestei dezbateri.

Cele mai citite

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

Alin Burcea (ANAT): Ne vom zbate pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, în subordinea premierului

Alin Burcea a spus că va solicita înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, organism care să se afle direct în subordinea premierului. "Ceea ce ne propunem...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...
Ultima oră
Pe aceeași temă