10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiKlaus Iohannis reafirmă „ataşamentul faţă de principiile democraţiei şi statului de drept”

Klaus Iohannis reafirmă „ataşamentul faţă de principiile democraţiei şi statului de drept”

Preşedintele României a mai spus că acum este un bun prilej de a reînnoi angajamentul nostru pentru consolidarea unei Românii puternice, europene şi de a ne reafirma ataşamentul faţă de principiile democraţiei şi statului de drept.

„Astăzi, 29 iulie, celebrăm Imnul Naţional, unul dintre simbolurile fundamentale ale statalităţii, independenţei, suveranităţii şi unităţii naţionale, alături de Drapel, Stema de stat şi Sigiliu. Zilele Revoluţiei de la 1848 au consfinţit intonarea pentru prima dată, pe linia melodică a compozitorului Anton Pann, a versurilor poemului patriotic compus de Andrei Mureşanu. Cântecul a avut un rol important în redeşteptarea speranţei de mai bine şi a demnităţii colective în momentele-cheie ale istoriei româneşti – Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial şi Revoluţia din decembrie 1989, ceea ce a justificat pe deplin opţiunea alegerii sale ca imn naţional, în anul 1990.”, a transmis Klaus Iohannis într-un mesaj.

Preşedintele afirmă că, la 100 de ani de la Marea Unire, Ziua Imnului Naţional reprezintă un bun prilej  de a reînnoi angajamentul nostru pentru consolidarea unei Românii puternice, europene şi de a ne reafirma ataşamentul faţă de principiile democraţiei şi statului de drept.

„Sunt convins că Imnul Naţional, prin mesajul său vibrant, va continua să inspire unitate şi solidaritate în jurul valorilor pe care s-a construit România modernă: libertate, dreptate, pluralism politic şi respect faţă de lege”, se mai arată în mesajul acestuia.

Cele mai citite

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă