11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiKlaus Iohannis, în vizită la Memorialul Revoluţiei din Timişoara

Klaus Iohannis, în vizită la Memorialul Revoluţiei din Timişoara

Klaus Iohannis a ajuns, vineri, cu puţin timp înainte de 13.30, la Memorialul Revoluţiei din Timişoara, fiind însoţit de primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu.

Seful statului a fost întâmpinat de preşedintele Memorialului Revoluţiei, Traian Orban, un erou al Revoluţiei de la Timişoara, care încă de la înfiinţare (26 aprilie 1990) conduce muzeul. 

Memorialul Revoluţiei din Timişoara este locul unde sunt păstrate documente, mărturii şi obiecte din timpul Revoluţiei de la Timişoara.

Vizita preşedintelui României la Memorialul Revoluţiei vine în contextul declarării anului 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”. O ceremonie publică a fost anunţată iniţial pentru luni, 20 mai, la Palatul Cotroceni, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. Acest eveniment ar fi trebuit să marcheze debutul seriei de activităţi care fac parte din programul preşedintelui României, care se va desfăşura pe durata anului 2019, dar, după primirea mai multor critici, Klaus Iohannis a amânat evenimentul.

Vineri, Iohannis va participa la mai multe evenimente la Timişoara, iar în cursul serii îşi va lansa ultimul volum publicat, “EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”. Lansarea va avea loc la Biblioteca Universităţii Politehnica din Timişoara.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă