4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialADP Sector 2 şi reprezentanţii SC Tei Rezidenţial, cercetaţi în dosarul privind...

ADP Sector 2 şi reprezentanţii SC Tei Rezidenţial, cercetaţi în dosarul privind moartea lui Ionuţ Anghel

Administraţia Domeniului Public al Sectorului 2, reprezentanţii SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, sunt urmăriţi penal în dosarul în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă, transmite Mediafax.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, vineri, că reprezentanţii legali ai Administraţiei Domeniului Public (ADP) al Sectorului 2, ai SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti, precum şi Constantin Ciorăscu au fost citaţi pentru a li de aduce la cunoştinţă că învinuirile şi pentru a fi audiaţi în calitate de învinuiţi, în cauza având ca obiect decesul lui Ionuţ Anghel.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări în acest doosar pentru ucidere din culpă, a percizat sursa citată, într-un comunicat de presă.

„Pentru garantarea dreptului la apărare al învinuiţilor, alte date (inclusiv momentul audierii) nu pot fi făcute publice la acest moment”, a mai arătat Parchetul instanţei supreme.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara în 3 septembrie, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul preciza că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme.

Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel şi verifică dacă au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.

Aurica Anghel, bunica lui Ionuţ, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Carmen Secăreanu, preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop, Marcela Pîslă, preşedinta Asociaţiei „Cuţu, cuţu”, Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, şi Octavian Sandu, bărbatul care l-a adus pe fratele lui Ionuţ Anghel la bunica acestuia, în Parcul Tei, au fost audiaţi în acest dosar.

Şase câini au fost ridicaţi în 2 septembrie de pe proprietatea firmei de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost ucis de câini Ionuţ Anghel.

Unul dintre aceştia, care avea urme de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, declara Răzvan Băncescu.

Poliţiştii au amendat firma SC Tei Rezidenţial SRL, care are în administrare terenul unde a fost ucis de câini Ionuţ Anghel. Reprezentanţii firmei au primit o amendă de 2.000 de lei pentru că nu aveau un plan de pază a proprietăţii, declarau pentru MEDIAFAX surse din Poliţia Capitalei.

De asemenea, paznicul proprietăţii a fost amendat de poliţişti cu 300 de lei pentru că nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de pază.

Cele mai citite

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...
Ultima oră
Pe aceeași temă