Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

IPJ Vrancea: Dispecerul 112 a apreciat că nu exista o stare de pericol iminent

Primele verificări făcute de Poliţia Vrancea în cazul tinerei care a sunat la 112, iar dispecerul i-a spus că nu are echipaje disponibile pentru a o ajuta arată că singurul echipaj care are competenţă în zona de unde sunase fata era la o altă intervenţie.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 16.08.2019 - 16:48

Totodată, în urma controlului intern s-a stabilit că dispecerul 112 a apreciat că "nu exista o stare de pericol iminent", întrucât tânăra se afla acasă.

"Comanda IPJ a dispus încă de joi verificări, prin structura de control intern. Ofiţerii verifică activităţile desfăşurate de fiecare poliţist implicat în acest caz, plecând de la modul de abordare până la respectarea atribuţiilor cuprinse în fişa postului. În paralel, se fac cercetări privind plângerea tinerei, privind şicanarea în trafic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea Cătălina Murariu.

Reprezentanţii Poliţiei Vrancea spun că singurul echipaj care are în competenţă zona din care a fost formulată plângerea intervenea în sprijinul unui copil de 6 ani aflat în pericol.            

"Din cele constatate până în prezent, a rezultat faptul că dispecerul 112 a apreciat că nu exista o stare de pericol iminent, în condiţiile în care apelanta se afla la domiciliu, iar echipajul de poliţie arondat zonei respective se afla la o intervenţie privind sesizarea unei posibile fapte de violenţă domestică asupra unui minor în vârstă de 6 ani. De asemenea, apelantei i s-a comunicat faptul că, de îndată ce echipajul va finaliza intervenţia la care se află, se va deplasa la domiciliul acesteia, însă tatăl a precizat că nu mai este nevoie. I s-a recomandat, totodată, apelantei să depună o plângere la postul de Poliţie Vânători. Modul în care s-a purtat convorbirea între dispecerul 112 şi apelant, precum şi deciziile din zona de management operaţional a echipajelor existente sau în rezervă, va fi analizat cu stricteţe de ofiţerii Biroului de control intern, împreună cu alţi ofiţeri din cadrul inspectoratului, iar la finalizarea tuturor verificărilor urmează să fie dispuse măsurile legale în cauză", a mai spus Murariu.

Ancheta a început după ce o tânără din Vânători a reclamat că, în noaptea de 12 spre 13 august, a cerut ajutorul Poliţiei sunând de trei ori la 112. Tânăra a povestit că, aproape de miezul nopţii, a plecat cu autoturismul de la serviciu spre casă, în satul Balta Raţei, comuna Vânători, împreună cu părinţii şi cu o colegă. La ieşirea din satul Petreşti, a observat în trafic un autoturism care a început să o şicaneze. În primă fază a depăşit-o cu manevre riscante, după care a rămas în spatele maşinii condusă de tânără, la o distanţă foarte mică. Fata povesteşte că în maşină s-ar fi aflat trei tineri, consăteni de-ai săi. La un moment dat, cel care se afla la volan ar fi încercat chiar să scoată maşina fetei de pe şosea.

Tânăra a mai povestit că a ajuns acasă, însă a continuat să se simtă în nesiguranţă pentru că tinerii respectivi făceau curse prin faţa curţii sale şi încercau să o intimideze. Mai mult decât atât, tânăra spune că trebuia să plece de la domiciliu însă nu putea risca din cauza prezenţei indivizilor. Tânăra a relatat că a dat trei telefoane la 112, însă de fiecare dată i s-a spus că echipajele sunt la diverse intervenţii, iar un poliţist va ajunge la ea imediat ce va fi disponibil.

Vineri dimineaţă, tânăra a mers la Poliţie şi a făcut plângere împotriva tuturor celor care au fost implicaţi în evenimentul de luni noapte.

Comentarii

loading...