15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis, dat favorit la conducerea instituțiilor UE

Iohannis, dat favorit la conducerea instituțiilor UE

Cu rezerva că totul depinde de evoluţiile de la Consiliul European din această seară.

Potrivit unor surse citate de AFP, germanul Manfred Weber s-ar fi retras din cursa pentru preşedinţia Comisiei şi ar putea anunţat acest lucru chiar duminică, în lipsa susţinerii necesare din partea liderilor UE. În acest scenariu, Partidul Popular European (PPE) ar urma să obţină preşedinţia Parlamentului European şi pe cea a Consiliului European, iar Frans Timmermans, candidatul cap de listă al social-democraţilor, devine favorit la preşedinţia executivului comunitar, scrie Agerpres.

Totuşi, potrivit unor surse citate de AFP, liberalii ar bloca un astfel de acord, pentru că vizează şi ei, ca şi PPE, preşedinţia Consiliului European. Potrivit France Presse, două nume sunt vehiculate în prezent pentru acest post: preşedintele român Klaus Iohannis, membru al PPE, şi premierul belgian Charles Michel, din partea liberalilor.

La rândul său, politico.eu avansează o altă variantă. Site-ul scrie că dacă candidatura lui Timmermans nu va beneficia de majoritate în Consiliul European de duminică, diplomaţi şi oficiali afirmă că există şi alte opţiuni, una dintre ele fiind avansarea numelui candidatei liberale Margrethe Vestager. O altă variantă ar fi, scrie politico.eu, să se aleagă un candidat de pe o listă a conservatorilor pe care se află negociatorul şef pentru Brexit Michel Barnier, premierul croat Andrej Plenkovic, preşedintele român Klaus Iohannis şi doi germani – ministrul apărării Ursula von der Leyen şi ministrul economiei Minister Peter Altmaier.

Cele mai citite

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...
Ultima oră
Pe aceeași temă