13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis a promulgat Legea privind instituirea Zilei Limbii Romani

Iohannis a promulgat Legea privind instituirea Zilei Limbii Romani

“Anual, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii rome se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, organizaţiile neguvernamentale interesate pot sprijini logistic şi/ sau financiar, după caz, organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători. În instituţiile de învăţământ în care se predă limba romani ca limbă maternă, în ziua de 16 iunie se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători”, se arată în lege.

Tot marţi, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004 şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă