20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiÎnvățământul online aprobat de Ministrul Anisie cu greu pus în aplicare

Învățământul online aprobat de Ministrul Anisie cu greu pus în aplicare

Ministrul Educației, Monica Anisie, a cerut ca elevii din România să învețe online. Însă, spune analistul Mircea Coșa pentru Mediafax, închiderea şcolilor discriminează populaţia care nu are acces la Internet. Analistul Mircea Coşea spune că anul acesta este unul pierdut pentru elevi şi studenţi. În România, doar jumătate dintre elevi deţin o conexiune la Internet, conform Mediafax.

Închiderea şcolilor nu îi poate trata în mod egal pe elevi şi studenţi, pentru că teleşcoala este o măsură care poate fi aplicată doar pentru cei cu acces la Internet.

„Dacă ne uităm la gradul de acoperire cu internet al României, vedem că el este pe ultimul loc în UE şi se opreşte cam la 35-48%. În restul ţării, ai o populaţie şcolară care nu are niciun fel de acces la învăţământul prin teleşcoală. Deci i-ai eliminat din oficiu. Din oficiu, ai creeat o discriminare care va dura pe termen lung. Este un an pierdut pentru generaţiile care sunt acum în sistemul preşcolar- preuniversitar”, spune Mircea Coşea.

În ţară, doar 54,4% din gospodării sunt conectate la Internet. La nivelul Uniunii Europene, media gospodăriilor cu acces la internet este de 90%.

În România sunt 3,5 milioane de elevi si studenţi.

Chiar dacă România este pe locul doi în lume la viteza de acces la internet, gradul de penetrare al rețelelor este deficitar. În ţară, doar 54,4% din gospodării sunt conectate la Internet. Din acestea, 70,9% se află în oraş, potrivit datelor INS.

În statele vestice, precum Suedia, procentul celor care au acces la internet se ridică la 96%, în Germania – 95%, iar în Spania – 91%. La nivelul Uniunii Europene, media gospodăriilor cu acces la internet este de 90%, conform libertatea.ro.

 

Adriana Constantinescu
Adriana Constantinescu
Adriana Constantinescu a absolvit facultatea de Drept cu dublă specializare Drept și Criminologie. Este de origine est-europeană, cu experiență bogată în comunicare și relații publice. Anterior a lucrat ca specialist în marketing în România, iar din 2015 pledează împotriva regimurilor autoritare și a abuzurilor drepturilor omului. În 2017, a devenit editorialist la România Liberă, contribuind la jurnalismul de investigație și cercetarea socială europeană. Ea a dezvoltat o relație excelentă cu ONG-uri precum Freedom Association (Londra) și Open Society Foundation (Londra). Activitatea ei include traducerea și publicarea de sondaje pe probleme semnificative pentru Europa, de la alegeri politice până la opinii privind crizele de sănătate (pandemia Covid), cea mai recentă preocupare fiind legată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă