12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Manifestaţii în Afganistan, după ce peste 30 de civili au fost...

VIDEO. Manifestaţii în Afganistan, după ce peste 30 de civili au fost ucişi într-un raid aerian american

Cel puțin 30 de civili au fost uciși joi potrivit unor responsabili afgani într-o lovitură aeriană americană în provincia Kunduz, unde un atac al talibanilor s-a soldat cu moartea a doi soldați americani, relatează AFP, preluată de Agerpres.

După raid au avut loc manifestații la Kunduz. Zeci de apropiați ai victimelor s-au adunat în fața birourilor guvernatorului, purtând cadavrele unor copii uciși în atac.

Forțele afgane, susținute de trupe ale coaliției, au lansat o operațiune comună împotriva insurgenților talibani la periferia orașului Kunduz în timp ce au fost surprinși de un atac al insurgenților, ceea ce i-a determinat să ceară un sprijin aerian american.

‘În bombardament, au fost uciși 30 de civili afgani și 25 au fost răniți’, a indicat Mahmood Danish, purtător de cuvânt al executivului din această provincie din nordul Afganistanului.

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă