15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUmoristul francez Dieudonne, condamnat la închisoare pentru antisemitism

Umoristul francez Dieudonne, condamnat la închisoare pentru antisemitism

Umoristul francez Dieudonne a fost condamnat de o instanță din Belgi la două luni de închisoare cu suspendare și 9.000 de euro amendă pentru antisemitism, potrivit liberation.fr. Sentința nu este definitivă. 

Astfel, umoristul a fost găsit vinovat pentru incitare la ură și difuzare de afirmații care instigă la ură. Umoristul nu s-a prezentat în fața instanței. 

Afirmațiile care au dus la condamnarea umoristului au fost făcute în timpului unui spectacol susținut în martie 2012 la Herstal, în regiunea Liege, în fața a circa 1.000 de spectatori și care a fost înregistrat de poliție. 

Dieudonne M’Bala M’Bala a devenit celebru în anii 1990 datorită schițelor sale realizate alături de umoristul evreu Elie Semoun. Ulterior, a avut o carieră individuală și a devenit tot mai cunoscut pentru opiniile sale antisemite. El s-a apropiat de partidul de extremă dreaptă Frontul Național, al cărui fost președinte, Jean-Marie Le Pen, i-a botezat unul dintre copii. 

Cele mai citite

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă