9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialUltimul dineu european al lui David Cameron

Ultimul dineu european al lui David Cameron

 

Liderii europeni reuniţi la Bruxelles s-au consultat miercuri pentru prima oară fără Regatul Unit asupra modului de avansare după Brexit şi au afişat o unitate în pofida profundelor divergenţe.

La sfârşitul reuniunii de ieri, cei 27 membri ai UE au reafirmat „determinarea de a merge înainte şi dorința să reflecteze la scopul acestei călătorii”, abordând priorităţile de acţiune într-o Uniune amputată de unul din greii săi economici şi diplomatici, Marea Britanie. Sub presiunea pieţelor febrile după Brexit, europenii au subliniat din nou, marţi, că nu se pune problema de a lăsa britanicii să ia ostatică UE pentru a obţine noi concesii şi din aceste motive ieşirea Marii Britanii este ireversibilă. Cei 27, Comisia Europeană şi responsabilii Parlamentului European au fost de acord că Brexit va servi cauzei UE şi există speranţa unei schimbări a eurofililor. S-a propus lansarea câtorva reforme foarte concrete – protecţia, securitatea internă şi externă, lupta contra terorismului, apărarea europeană, supravegherea frontierelor externe ale Europei.

Un summit european va fi organizat în septembrie pentru validarea proiectelor lansate în Consiliul European din 28-29 iunie. Uniunea Europeană, unde extrema dreaptă şi mişcările populiste au vânt în pupă, este deja fragilizată de o succesiune de crize, în special cea migratorie, care continuă să divizeze ţările membre. În prima zi a Summitului UE, liderii celor 27 de state au recunoscut că este necesar puţin timp pentru revenirea calmului.

O „seară tristă”

Un Cameron „trist” a părăsit Bruxelles-ul marţi seară, după ultima sa întâlnire în 28, el trebuind să explice surprinzătorul eşec la referendumul din Marea Britanie, în care 52% din britanici au votat pentru părăsirea Uniunii. Pentru ultima sa apariţie la un summit european, David Cameron, într-o sală plină cu ziarişti din lumea întreagă, a apărat decizia de a convoca un referendum şi, în pofida apelului unanim al europenilor de a declanşa cât mai rapid procedura de ieşire din UE, el a campat pe poziţia ştiută: succesorul său va fi cel care va negocia plecarea Regatului Unit.

Farage, răzbunătorul

Nigel Farage, liderul eurofob al Ukip, a luat cuvântul marţi în Parlamentul European. Întrebat de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de ce se află acolo, el a declarat: „Când am venit aici, acum 17 ani, şi v-am spus că vreau să duc o campanie pentru ieşirea Marii Britanii din UE, mi-aţi râs în nas. Nu veţi mai râde de acum”. Sunt de înţeles huiduielile pe care le-a declanşat. Învingătorul Brexit a evocat argumente pentru a explica res­pingerea Europei de populaţie. „Euro nu a adus prosperitatea aşteptată, în special în ţările din sudul UE. Fluxurile migratorii şi de refugiaţi au alimentat o teamă identitară şi o respingere po­­pu­lară. Aceste două fenomene nu sunt provocate doar de şocuri externe, ci sunt accentuate de proastele decizii politice”, a mai declarat Farage. 

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă