Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

The Independent: Teoctist, cantaretul lui Ceausescu

Prestigiosul cotidian londonez The Independent publica un amplu – si necrutator - necrolog la disparitia Patriarhului Teoctist. Articolul este semnat de Felix Corley. Il reproducem in traducerea agentiei RADOR: Teoctist ...

Share

Rl online 0 comentarii

05.08.2007 - 00:00
Prestigiosul cotidian londonez The Independent publica un amplu – si necrutator - necrolog la disparitia Patriarhului Teoctist. Articolul este semnat de Felix Corley. Il reproducem in traducerea agentiei RADOR:


Teoctist Arapasu, care a condus Biserica Ortodoxa Romana timp de peste doua decenii, a dat curs traditiei Bisericii sale de acomodare la puterea prevalenta. In calitate de patriarh in ultimii ani ai dictaturii Ceausescu, el i-a oferit dictatorului numeroase cantece de slava aproape blasfemiatoare. Dupa rasturnarea regimului Ceausescu in decembrie 1989, Teoctist a fost silit sa demisioneze.
Desi putini din compatriotii sai se asteptau ca el sa se ridice impotriva lui Nicolae Ceausescu, Teoctist a fost in mod clar stanjenit, dupa rasturnarea vechiului regim, de sprijinul entuziast pe care il acordase fostului dictator, pe care ulterior il asemuia cu Regele Irod. Spre deosebire de restul ierarhiei, el si-a recunoscut partial vinovatia, dar dupa cateva luni s-a simtit suficient de asigurat pentru a reveni in functie, oferindu-si sustinerea noului regim.
In perioada postcomunista, Teoctist a condus o Biserica dornica sa-si restabileasca preeminenta. Biserica a sustinut legea in cele din urma adoptata in decembrie anul trecut, care face aproape imposibila obtinerea unui statut legal de catre noile culte. A adoptat o pozitie dogmatica in privinta bisericilor confiscate de la greco-catolici (…) in perioada comunista. Dar in pofida ostilitatii Bisericii sale fata de greco-catolici, Teoctist l-a primit pe Ioan Paul al II-lea in mai 1999, Romania fiind prima tara majoritar ortodoxa vizitata de defunctul papa. Teoctist a facut o vizita de raspuns la Vatican, in 2002.
Dar imaginea lui Teoctist a fost subminata de franturile de dezvaluiri din dosarele politiei secrete din perioada comunista, Securitate, aparute in ultimii ani. Relatarile Securitatii, ca el a facut parte din Garda de Fier fascista inainte de razboi si a participat, in 1941, la devastarea unei sinagogi, a fost homosexual si a fost informator al politiei secrete, nu au ajutat la ameliorarea imaginii sale.
Teoctist s-a nascut ca Toader Arapasu in 1915, la Tocileni, sat din regiunea nord-estica Moldova. Al noualea din zece copii, el a intrat la manastire in 1928. S-a calugarit in 1935, intrand la manastirea din apropiere de Piatra Neamt, Moldova, luandu-si numele de Teoctist. A studiat teologia la Bucuresti, din 1940 pana in 1945 si a fost hirotonit preot la terminarea studiilor.
A inceput sa urce treptele ierarhice in 1950 cand, la 34 de ani, a devenit vicar patriarhal. A fost succesiv episcop de Arad, mitropolit de Oltenia si, din 1977, mitropolit de Moldova, succedandu-i lui Iustin, care fusese ales patriarh. Mitropolia moldoveana este in mod traditional o trambulina spre titlul de patriarh.
Teoctist, care fusese si rector al Institutului Teologic de la Bucuresti din 1950 pana in 1954, a scris mai multe lucrari teologice si de credinta si a contribuit la jurnalele oficiale ale Bisericii.
Totusi, contributia sa la cresterea cultului personalitatii lui Ceausescu a fost cea care a ramas intiparita mai bine in minti. In 1983, de exemplu, el a marcat a 65-a aniversare a lui Ceausescu printr-un articol de cinci pagini in Ortodoxia, intitulat simplu "Omagiu", abundand de elogii extravagante:
"O inima mereu se deschide spre nevoile, bucuriile si durerile tuturor, o minte limpede indreptata spre culmile prosperitatii tarii si fiilor ei si o hotarare ferma de a ajunge in raiul bunastarii si pacii, acasa si peste hotare - acestea sunt caracteristicile cu care este dotata personalitatea iubitului si stimatului nostru presedinte".
Potrivit standardelor grotesti ale ultimilor ani ale regimului lui Ceausescu, poate ca acest stil exagerat ar fi fost considerat moderat, dar Teoctist nu ar fi putut fi numit in inalta functie fara astfel de demonstratii publice de fidelitate.
Se relateaza ca Teoctist ravnea de mult timp functia de patriarh, iar ocazia s-a ivit in iulie 1986, dupa moartea lui Iustin. Desi era mitropolit de Moldova, succesor natural si candidat acceptabil pentru autoritatile comuniste, unii cred ca varsta lui - avea deja 71 de ani - i-ar fi fost potrivnica. Dar la 9 noiembrie, Colegiul electoral al Sinodului Bisericii l-a ales pentru a-i succeda lui Iustin si el a fost uns in calitate de al cincilea patriarh al Bisericii, dupa o saptamana.
Dupa desemnarea sa, Teoctist i-a adus elogii lui Ceausescu in paginile cotidianului partidului, Scanteia. El a laudat creativitatea presedintelui "pusa in slujba neabatuta a progresului si fericirii intregului popor" si si-a exprimat "gratitudinea speciala si profunda recunostinta pentru conditiile de deplina libertate religioasa in care isi indeplinesc activitatea Biserica Ortodoxa Romana si celelalte culte religioase ale tarii".
Aceasta si alte declaratii similare nu l-au facut deloc indragit pentru romanii supusi unor indelungi suferinte, care indurau saracia si represiunea in ultimii ani, paranoici, ai lui Ceausescu. In aceasta perioada dictatorul isi urmarea ambitioasele planuri de remodelare a centrului Bucurestiului, care presupuneau inutila daramare a bisericilor si cartierelor rezidentiale pentru a ridica grandioasele monumente ale megalomaniei lui. Teoctist nu a facut declaratii publice impotriva politicii guvernamentale.
Teoctist a fost de asemenea obligat, asemenea altor reprezentanti de frunte ai bisericii romane, sa raspandeasca in lume mesajul fals ca guvernul permitea deplina libertate religioasa si sa dezminta relatarile privind persecutiile. La o conferinta interreligioasa, la Bucuresti in august 1989, Teoctist a "evidentiat libertatea religioasa de care s-au bucurat religiile din Romania in ultimii 45 de ani, cand si-au putut desfasura activitatea neingradite".
Ca Biserica "de stat" intr-un stat ateu, Biserica Ortodoxa era mai controlata, dar mai putin persecutata decat celelalte. Dar pana si Teoctist trebuie sa fi fost stanjenit sa faca astfel de remarci, stiind ca nu sunt adevarate, intr-un moment in care atentia lumii era tot mai mult atrasa de dosarul abisal al regimului Ceausescu in domeniul drepturilor omului.
Abia dupa rasturnarea de la putere a lui Ceausescu, in decembrie 1989, Teoctist si-a recunoscut cu jumatate de gura o oarecare vina, dar a pretins ca a facut tot ce a putut pentru a se opune politicii guvernamentale. A respins ferm acuzatiile ca ar fi colaborat, pretinzand "eu nu am facut decat sa apar credinta impotriva comunismului".
El a declarat ca timp de trei ani incercase sa aranjeze o intalnire cu Ceausescu pentru a discuta despre preocuparile Bisericii, dar ca mereu i se spunea ca dictatorul era prea ocupat. Dupa masacrul demonstrantilor de la Timisoara, in primele zile ale revoltei impotriva vechiului regim, Teoctist a afirmat ca era pe cale sa-i trimita o telegrama lui Ceausescu in care sa faca apel la oprirea varsarii de sange, cand a auzit vestea ca dictatorul fugise.
Romanii au fost sceptici in privinta acestor afirmatii fara acoperire, desi multi au crezut ca Biserica nu facuse compromis in probleme de credinta. Daca Biserica nu si-ar fi demonstrat fidelitatea publica fata de regimul lui Ceausescu, gandeau multi, ar fi fost nemilos distrusa. Dar la cateva zile de la rasturnarea de la putere a lui Ceausescu, s-au intensificat apelurile la demisia patriarhului, in fruntea acestora aflandu-se studenti la teologie si seminaristi. Nou-numitul ministru al culturii, Andrei Plesu l-a invitat public pe Teoctist sa se retraga la o manastire. Patriarhul a cedat presiunii si a demisionat.
Dar in aprilie 1990, dupa numai trei luni, Sfantul Sinod vota reconfirmarea lui, se pare la cererea multor preoti si credinciosi. Sinodul a sustinut ca Teoctist revenea in functie, declarand ca el nu demisionase in ianuarie, ci doar se retrasese temporar pe motive de sanatate. In aprilie, Frontul Salvarii Nationale, in mare parte constituit din fosti comunisti, avea controlul ferm si ierarhia Bisericii Ortodoxe ii acordase sustinerea totala.
Biserica isi reluase rolul de Biserica de stat, pozitie ocupata sub regimul fascist din vremea razboiului si, paradoxal, sub un regim antireligios, in perioada comunista. Doar inca un episcop a demisionat in urma acuzatiilor de colaborare cu regimul Ceausescu si, asemenea lui Teoctist, si el a revenit in functie. Nu urma a avea loc nici o reinnoire deplina a conducerii ortodoxe.
Criticile la adresa ierarhiei ecleziaste s-au intensificat dupa cristalizarea opozitiei la FSN. In aprilie 1991, demonstrantii anticomunisti, care au devenit o caracteristica obisnuita a Bucurestiului, au inceput sa strige "Jos Patriarhul". Ei au fost infuriati de o scrisoare in care Teoctist facea apel la preoti, calugari si credinciosi sa sustina activ FSN si sa adune donatii in numele sau.
De la recunoasterea sa in 1866 drept "religie dominanta a statului roman", Biserica Ortodoxa Romana a trebuit sa-si demonstreze fidelitatea fata de conducatorii tarii. Patriarhul Teoctist a continuat cu credinta acest rol din 1986 pana in 1989, sub Ceausescu, si de la sfarsitul lui 1989 mai departe, sub FSN si succesorii acestuiast/ Capul Bisericii Ortodoxe Romane, care a fost un entuziast sustinator al regimului Ceausescu

THE INDEPENDENT (Marea Britanie), 2 august 2007 - Toader Arapasu: nascut la Tocileni, Romania, la 7 februarie 1915; calugarit in 1935, luandu-si numele de Teoctist; hirotonit preot in 1945; episcop al Aradului intre 1962 si '76; mitropolit al Olteniei 1976-'77; mitropolit al Moldovei 1977-'86; patriarh al Romaniei 1986-2007; mort la Bucuresti, la 30 iulie 2007.

Teoctist Arapasu, care a condus Biserica Ortodoxa Romana timp de peste doua decenii, a dat curs traditiei bisericii sale de acomodare la puterea prevalenta. In calitate de patriarh in ultimii ani ai dictaturii Ceausescu, el i-a oferit dictatorului abundente ode aproape blasfemice. Dupa rasturnarea regimului Ceausescu in decembrie 1989, Teoctist a fost silit sa demisioneze.
Desi putini din compatriotii sai se asteptau ca el sa se ridice impotriva lui Nicolae Ceausescu, Teoctist a fost in mod clar stanjenit, dupa rasturnarea vechiului regim, de sprijinul entuziast pe care il acordase fostului dictator, pe care ulterior il asemuia cu Regele Irod. Spre deosebire de restul ierarhiei, el si-a recunoscut partial vinovatia, dar dupa cateva luni s-a simtit suficient de asigurat pentru a reveni in functie, oferindu-si sustinerea noului regim.
In perioada postcomunista, Teoctist a condus o Biserica dornica sa-si restabileasca autoritatea. Biserica a sustinut legea in cele din urma adoptata in decembrie anul trecut, care face aproape imposibila obtinerea unui statut legal de catre noile culte. A adoptat o pozitie dogmatica in privinta bisericilor confiscate de la greco-catolici, la abolirea credintei lor in perioada comunista. Dar in pofida ostilitatii Bisericii sale fata de greco-catolici, Teoctist l-a primit pe Ioan Paul al II-lea in mai 1999, in prima tara majoritar ortodoxa vizitata de defunctul papa. Teoctist a facut o vizita de raspuns la Vatican, in 2002.
Dar imaginea lui Teoctist a fost subminata de franturile de dezvaluiri din dosarele politiei secrete din perioada comunista, Securitate, aparute in ultimii ani. Relatarile Securitatii, ca el a facut parte din Garda de Fier fascista inainte de razboi si a participat la pogromul din 1941 de la o sinagoga, a fost homosexual si a fost informator al politiei secrete, nu au ajutat la ameliorarea imaginii sale.
Teoctist s-a nascut ca Toader Arapasu in 1915, la Tocileni, sat din regiunea nord-estica Moldova. Al noualea din zece copii, el a intrat la manastire in 1928. S-a calugarit in 1935, intrand la manastirea din apropiere de Piatra Neamt, Moldova, luandu-si numele de Teoctist. A studiat teologia la Bucuresti, din 1940 pana in 1945 si a fost hirotonit preot la terminarea studiilor.
A inceput sa urce treptele ierarhice in 1950 cand, la 34 de ani, a devenit vicar patriarhal. A fost succesiv episcop de Arad, mitropolit de Oltenia si, din 1977, mitropolit de Moldova, succedandu-i lui Iustin, care fusese ales patriarh. Mitropolia moldoveana este in mod traditional o trambulina spre titlul de patriarh.
Teoctist, care fusese si rector al Institutului Teologic de la Bucuresti din 1950 pana in 1954, a scris mai multe lucrari teologice si de credinta si a contribuit la jurnalele oficiale ale Bisericii.
Totusi, contributia sa la cresterea cultului personalitatii lui Ceausescu a fost cea care a ramas intiparita mai bine in minti. In 1983, de exemplu, el a marcat a 65-a aniversare a lui Ceausescu printr-un articol de cinci pagini in Ortodoxia, intitulat simplu "Omagiu", abundand de elogii extravagante:
O inima mereu se deschide spre nevoile, bucuriile si durerile tuturor, o minte limpede indreptata spre culmile prosperitatii tarii si fiilor ei si o hotarare ferma de a ajunge in raiul bunastarii si pacii, acasa si peste hotare - acestea sunt caracteristicile cu care este dotata personalitatea iubitului si stimatului nostru presedinte.
Potrivit standardelor grotesti ale ultimilor ani ale regimului lui Ceausescu, poate ca acest stil exagerat ar fi fost considerat moderat, dar Teoctist nu ar fi putut fi numit in inalta functie fara astfel de demonstratii publice de fidelitate.
Se relateaza ca Teoctist ravnea de mult timp functia de patriarh, iar ocazia s-a ivit in iulie 1986, dupa moartea lui Iustin. Desi era mitropolit de Moldova, succesor natural si candidat acceptabil pentru autoritatile comuniste, unii cred ca varsta lui - avea deja 71 de ani - i-ar fi fost potrivnica. Dar la 9 noiembrie, Colegiul electoral al Sinodului Bisericii l-a ales pentru a-i succeda lui Iustin si el a fost uns in calitate de al cincilea patriarh al Bisericii, dupa o saptamana.
Dupa desemnarea sa, Teoctist i-a adus elogii lui Ceausescu in paginile cotidianului partidului, Scanteia. El a laudat creativitatea presedintelui "pusa in slujba neabatuta a progresului si fericirii intregului popor" si si-a exprimat "gratitudinea speciala si profunda recunostinta pentru conditiile de deplina libertate religioasa in care isi indeplinesc activitatea Biserica Ortodoxa Romana si celelalte culte religioase ale tarii".
Aceasta si alte declaratii similare nu l-au facut deloc indragit pentru romanii supusi unor indelungi suferinte, care indurau saracia si represiunea in ultimii ani, paranoici, ai lui Ceausescu. In aceasta perioada dictatorul isi urmarea ambitioasele planuri de remodelare a centrului Bucurestiului, care presupuneau inutila daramare a bisericilor si cartierelor rezidentiale pentru a ridica grandioasele monumente ale megalomaniei lui. Teoctist nu a facut declaratii publice impotriva politicii guvernamentale.
Teoctist a fost de asemenea obligat, asemenea altor reprezentanti de frunte ai bisericii romane, sa raspandeasca in lume mesajul fals ca guvernul permitea deplina libertate religioasa si sa dezminta relatarile privind persecutiile. La o conferinta interreligioasa, la Bucuresti in august 1989, Teoctist a "evidentiat libertatea religioasa de care s-au bucurat religiile din Romania in ultimii 45 de ani, cand si-au putut desfasura activitatea neingradite".
Ca Biserica "de stat" intr-un stat ateu, Biserica Ortodoxa era mai controlata, dar mai putin persecutata decat celelalte. Dar pana si Teoctist trebuie sa fi fost stanjenit sa faca astfel de remarci, stiind ca nu sunt adevarate, intr-un moment in care atentia lumii era tot mai mult atrasa de dosarul abisal al regimului Ceausescu in domeniul drepturilor omului.
Abia dupa rasturnarea de la putere a lui Ceausescu, in decembrie 1989, Teoctist si-a recunoscut cu jumatate de gura o oarecare vina, dar a pretins ca a facut tot ce a putut pentru a se opune politicii guvernamentale. A respins ferm acuzatiile ca ar fi colaborat, pretinzand "eu nu am facut decat sa apar credinta impotriva comunismului".
El a declarat ca timp de trei ani incercase sa aranjeze o intalnire cu Ceausescu pentru a discuta despre preocuparile Bisericii, dar ca mereu i se spunea ca dictatorul era prea ocupat. Dupa masacrul demonstrantilor de la Timisoara, in primele zile ale revoltei impotriva vechiului regim, Teoctist a afirmat ca era pe cale sa-i trimita o telegrama lui Ceausescu in care sa faca apel la oprirea varsarii de sange, cand a auzit vestea ca dictatorul fugise.
Romanii au fost sceptici in privinta acestor afirmatii fara acoperire, desi multi au crezut ca Biserica nu facuse compromis in probleme de credinta. Daca Biserica nu si-ar fi demonstrat fidelitatea publica fata de regimul lui Ceausescu, gandeau multi, ar fi fost nemilos distrusa. Dar la cateva zile de la rasturnarea de la putere a lui Ceausescu, s-au intensificat apelurile la demisia patriarhului, in fruntea acestora aflandu-se studenti la teologie si seminaristi. Nou-numitul ministru al culturii, Andrei Plesu l-a invitat public pe Teoctist sa se retraga la o manastire. Patriarhul a cedat presiunii si a demisionat.
Dar in aprilie 1990, dupa numai trei luni, Sfantul Sinod vota reconfirmarea lui, se pare la cererea multor preoti si credinciosi. Sinodul a sustinut ca Teoctist revenea in functie, declarand ca el nu demisionase in ianuarie, ci doar se retrasese temporar pe motive de sanatate. In aprilie, Frontul Salvarii Nationale, in mare parte constituit din fosti comunisti, avea controlul ferm si ierarhia Bisericii Ortodoxe ii acordase sustinerea totala.
Biserica isi reluase rolul de Biserica de stat, pozitie ocupata sub regimul fascist din vremea razboiului si, paradoxal, sub un regim antireligios, in perioada comunista. Doar inca un episcop a demisionat in urma acuzatiilor de colaborare cu regimul Ceausescu si, asemenea lui Teoctist, si el a revenit in functie. Nu urma a avea loc nici o reinnoire deplina a conducerii ortodoxe.
Criticile la adresa ierarhiei ecleziaste s-au intensificat dupa cristalizarea opozitiei la FSN. In aprilie 1991, demonstrantii anticomunisti, care au devenit o caracteristica obisnuita a Bucurestiului, au inceput sa strige "Jos Patriarhul". Ei au fost infuriati de o scrisoare in care Teoctist facea apel la preoti, calugari si credinciosi sa sustina activ FSN si sa adune donatii in numele sau.
De la recunoasterea sa in 1866 drept "religie dominanta a statului roman", Biserica Ortodoxa Romana a trebuit sa-si demonstreze fidelitatea fata de conducatorii tarii. Patriarhul Teoctist a continuat cu credinta acest rol din 1986 pana in 1989, sub Ceausescu, si de la sfarsitul lui 1989 mai departe, sub FSN si succesorii acestuia.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...