23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSummitul vrajbei europene

Summitul vrajbei europene

Agenda reuniunii Consiliului European de vara – sub presedintia luxemburgheza a Uniunii Europene, la care participa sefi de stat si de guvern din Uniunea Europeana, este una dintre cele mai dificile, printre temele cele mai delicate – asupra carora e greu sa se ajunga la un consens – aflandu-se: proiectia financiara a UE in intervalul 2007-2013 si ce e de facut cu viitorul Constitutiei europene, dupa respingerea proiectului acesteia de catre francezi si olandezi. Pentru Romania, reuniunea este o premiera, avand in vedere ca tara noastra participa pentru prima data la acest summit in calitate de “observator activ”. Pentru ca este prima participare de acest gen a tarii noastre in “capitala” comunitara, au sosit, ieri, atat presedintele Traian Basescu, cat si premierul Calin Popescu Tariceanu. Surse comunitare ne-au explicat ca este foarte posibil sa se iasa din programul stabilit initial si, astfel, pentru armonizarea punctelor de vedere cu privire la temele sensibile, reuniunea la nivel inalt urmand sa se incheie tarziu in noapte sau chiar sa se prelungeasca inclusiv maine.

Avertismentul Barroso si scepticismul

Ca atat de dorita coeziune comunitara este pe punctul de a se spulbera o dovedesc si luarile de pozitie ale unor lideri comunitari. Miercuri seara, la Paris, in cadrul emisiunii in direct “Trans Europa Expres”, realizata la France 3 de Christine Ockrent, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a tras un serios si patetic semnal de alarma. Barroso a aratat ca Uniunea Europeana ar putea fi blocata total pe un orizont de timp incalculabil, daca liderii europeni nu inteleg sa ajunga la un consens referitor la disensiunile referitoare la spinoasa problema privind Constitutia si viitorul buget.
Presedintele Comisiei Europene este de parere ca o perioada de reflectie ar fi binevenita pentru a se asigura ca cetatenii din alte state nu vor urma exemplul francezilor si olandezilor. Liderii tarilor UE erau decisi ca aseara, cand subiectul Constitutiei europene urma sa intre pe agenda discutiilor, sa se faca pur si simplu ca au trecut in graba peste el, dupa cum ne-au declarat oficiali europeni sub protectia anonimatului. Avertismentele lui Barroso nu lasa loc nici unei interpretari, conform BBC-World Service: “Daca nu vom reusi, Uniunea va cadea intr-o criza de durata si va avea loc o paralizie, cu consecinte politice, economice si sociale pentru noi toti”.
Dupa cum transmiteau televiziunile de limba franceza din Belgia, Luxembourg si Franta, premierul luxemburghez Jean Claude Juncker, presedintele in exercitiu al UE, cel care conduce lucrarile Consiliului European, si-a exprimat destul de limpede scepticismul cu privire la un acord bugetar. Juncker, citat de BBC, nu i-a uitat pe romani: “La politica agricola comuna putem opera unele reduceri. E insa un subiect dificil, pentru ca anumite state se agata feroce de plafonul pe care l-am decis in 2002 si nu vor sa integram nici macar o parte din platile directe pentru aderarea Romaniei si Bulgariei sub acest plafon”.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă