Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Spre o "Primăvară turcească"?

Incidentele de ieri au fost mult mai reduse ca amploare decât în cele două zile anterioare şi agenţiile de presă relatau că în cursul după-amiezii angajaţii primăriei începuseră să cureţe străzile de ...

Share

Cristian Campeanu 0 comentarii

02.06.2013 - 20:01

Incidentele de ieri au fost mult mai reduse ca amploare decât în cele două zile anterioare şi agenţiile de presă relatau că în cursul după-amiezii angajaţii primăriei începuseră să cureţe străzile de resturile bătăliei din ajun, când poliţia a reacţionat cu o brutalitate neobişnuită împotriva demonstranţilor care protestau împotriva planurilor guvernului de a demola parcul Gezi din apropierea pieţei Taksîm. În cele din urmă, la cererea preşedintelui Abdullah Gül, poliţia s-a retras sâmbătă seară din piaţă, care a fost invadată de zeci de mii de oameni ce s-au alăturat demonstranţilor pentru a protesta de-acum împotriva „dictaturii” prim-ministrului Recep Tayyip Erdogan.

În piaţa Taksîm au stat alături reprezentanţi ai opoziţiei kemaliste, seculară, care denunţă alunecarea Turciei către islamism sub regimul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), care domină viaţa politică din Turcia de 12 ani, kurzi, naţionalişti turci, socialişti, aleviţi şi armeni, dar şi grupuri islamiste care îi reproşează lui Erdogan „capitalismul agresiv” pe care guvernul său îl promovează. Ceea ce a reunit această mulţime de grupuri eterogene şi care, în mod normal, se regăsesc în tabere opuse este ceea ce pare a fi din ce în ce mai mult în Turcia alunecarea spre un regim de dictatură personală.

Otomanismul regimului Erdogan

Parcul Gezi urma să fie demolat (între timp s-a dat o hotărâre judecătoarească ce opreşte lucrările), pentru a face loc (re)construcţiei unei cazărmi otomane celebre care să servească drept ansamblu de locuinţe şi shopping mall. Miercuri, cu prilejul celei de-a 560-a aniversări a cuceririi Constantinopolului de către Mahomed al II-lea, Erdogan a participat la lansarea oficială a construcţiei celui de-al treilea pod peste Bosfor care poartă numele sultanului Selim I cel Crunt (tatăl lui Soliman Magnificul). Selim este sultanul care a realizat cea mai mare expansiune teritorială din istoria otomană, cucerind Orientul Mijlociu şi Egiptul de la mameluci. Din întâmplare Selim mai este recunoscut şi ca autor al unei dintre cele mai sângeroase represiuni împotriva cultului şiit alevit, care continuă să fie o minoritate religioasă importantă în Turcia şi care se mai întâmplă să fie minoritatea din care provine Bashar al Assad, dictatorul Siriei. Simbolistica lui Erdogan este cât se poate de transparentă, dar Podul Selim şi reconstrucţia cazărmii nu sunt singurele proiecte pe care Erdogan le are în vedere pentru refacerea gloriei „otomane” pierdute. Guvernul intenţionează să investească 80 de miliarde de dolari în construcţia celui de-al treilea aeroport al Istanbulului, a unui tunel pe sub Bosfor (atât cale ferată cât şi şosea), a uneia linii de cale ferată, de mare viteză între Istanbul şi Ankara şi a unui canal între Marea Neagă şi Marmara, care să decongestioneze Bosforul.

Un amestec exploziv

Toate aceste proiecte sunt posibile pentru că Turcia trăieşte o expansiune economică fără precedent. Rata anuală de creştere se situează în jur de 10% şi a rămas astfel şi pe timp de criză. Investiţiile stăine au explodat iar mediul de afaceri este extrem de îmbietor. Această creştere economică ar trebui să satisfacă elitele urbane, liberale şi europene. Pe de altă parte, pentru a-şi satisface baza electorală conservatoare islamică rurală, Erdogan a introdus în ultimii ani tot mai multe măsuri care subminează secularismul kemalist. Ultimele au fost adoptate săptămâna trecută şi aveau în vedere restricţionarea comercializării băuturilor alcoolice şi interdicţia de a manifesta public „dovezi de afecţiune”. Adică turcii nu mai au voie să se sărute pe stradă. Problema este că această combinaţie care trebuia să mulţumească pe toată lumea, nu mulţumeşte pe nimeni. Seculariştii sunt fideli unei tradiţii colectiviste cvasi-fasciste moştenită de la Atatürk, liberalii sunt furioşi pe restricţiile islamiste, iar islamiştii sunt nemulţumiţi că, prin capitalism, Erdogan „occidentalizează” Turcia.

Adăugaţi şi reprimarea presei libere şi arestarea jurnaliştilor de opoziţie, arestările masive în rândul militarilor, dar şi a oamenilor din sistemul legal care se opun actualului regim, precum şi o doză solidă de corupţie şi rezultă un amestec exploziv care explică de ce atâtea grupuri altfel ostile unul altuia s-au coalizat împotriva lui Erdogan.

Poate că este prea devreme să vorbim despre „o primăvară turcească”, dar nemulţumirea şi furia turcilor sunt în creştere.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...