11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSerbia alege între Europa şi Rusia

Serbia alege între Europa şi Rusia

Pro-europeanul Boris Tadici şi naţionalistul Tomislav Nikolici se luptă la Belgrad pentru putere; o probabilă victorie a lui Tadici ar însemna un pas mare al Serbiei către aderarea la Uniunea Europeană.

 

Pentru a treia oară consecutiv, Tadici şi Nikolici s-au înfruntat în al doilea scrutin electoral. După înfrângerile din 2004 şi 2008, Nikolici era pe cale să piardă şi de această dată împotriva lui Tadici – în ciuda unei schimbări de tactică. Fostul ultranaţionalist (şi fostul aliat al lui Slobodan Milosevici) declara cu câţiva ani în urmă că îşi doreşte ca Serbia să devină o provincie a Rusiei şi că nu va renunţa niciodată la pretenţiile teritoriale de la statele vecine, chiar dacă aceasta ar însemna o ruptură definitivă a relaţiilor cu Uniunea Europeană, după cum aminteşte agenţia de ştiri Associated Press.

Nikolici, un lup în blană de oaie?

Astăzi, Nikolici se prezintă drept o cu totul altă persoană, declarând că bunele relaţii cu UE, Statele Unite ale Americii şi Rusia reprezintă şi pentru el o prioritate, şi susţinând că a realizat că o „Serbie Mare” nu va fi niciodată altceva decât un vis. În campania electorală, Nikolici a renunţat la poziţia naţionalistă, atacându-l pe Tadici în primul rând pentru situaţia economică a ţării, care se confruntă cu o rată a şomajului de 24%, şi acuzându-l totodată pe preşedinte că ar fi format o cultură a nepotismului şi a corupţiei. Într-adevăr, economia Serbiei a fost lovită puternic de criza din zona euro, principala sursă de investiţii şi principalul partener comercial al Belgradului, iar dinarul s-a depreciat recent cu peste 5,8% faţă de euro, pe fondul nesiguranţei politice dinainte de alegeri, relatează agenţia de ştiri Reuters.

De asemenea, Nikolici a afirmat că în cadrul alegerilor parlamentare şi al primului scrutin electoral ar fi avut loc fraude masive, în dauna partidelor din opoziţie. Observatorii internaţionali ai alegerilor au infirmat însă acuzaţiile politicianului naţionalist.

Serbia „vrea o bucată din prăjitura Europei”

Tadici, pe de altă parte, a amintit în timpul campaniei că succesul său şi al Partidului Democratic „este vital pentru dezvoltarea şi stabilitatea Serbiei în următoarea decadă”, conform portalului britanic de ştiri BBC. Tadici, care a supravegheat negocierile privind obţinerea de către Serbia a statutului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, a amintit săptămâna trecută, în timpul unui duel televizat cu Nikolici, că aderarea trebuie să rămână principala prioritate a ţării sale: „vrem o bucată din această prăjitură, vrem condiţii pentru crearea locurilor de muncă, vrem garanţii pentru investiţii”, a declarat Tadici conform BBC. De asemenea, preşedintele a reamintit că „Bosch, Siemens, Fiat şi Benetton nu ar fi venit niciodată în Serbia fără garanţia acordată de statutul de candidat”.

În timp ce Tadici promovează o politică externă conciliatorie faţă de statele vecine, fostele duşmane din războaiele care au cutremurat Balcaniul în anii ’90 – dar şi faţă de Kosovo, Nikolici a declarat că ar abandona planul de aderare la Uniunea Europeană dacă aceasta ar însemna că Serbia trebuie să renunţe la pretenţiile teritoriale asupra Kosovo-ului. Însă, în ciuda crizei economice, populaţia pare să respingă naţionalismul promovat de Nikolici: conform unui sondaj de opinie citat de agenţia de ştiri AFP, 58% dintre sârbi erau decişi să îl aleagă pe Tadici – şi Europa.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă