Zilele trecute la sediul ONU din New York a facut valva mare “scrisoarea lui Bolton”. Misiunile statelor membre ONU trebuie sa o fi primit prin curier diplomatic, insa corespondentii de presa acreditati la ONU au aflat de ea din articolul lui Warren Hoge din New York Times.
In forma ei oficiala si finala, datata 24 august 2005, pe care Biroul de presa al Misiunii SUA la Natiunile Unite ne-a pus-o la dispozitie, scrisoarea este una plina de politeturi, bunavointa si dorinta de a contribui la bunul mers al Organizatiei si este adresata fiecaruia din cei 190 de ambasadori/reprezentanti permanenti ai statelor membre la ONU. In stil pur american, direct si la obiect, ambasadorul Bolton se adreseaza acestora cu “draga Coleg”, declarandu-se impresionat de atitudinea plina de seriozitate cu care acestia intampina “evenimentul la nivel inalt” care va avea loc in septembrie. In continuare ambasadorul Bolton apreciaza efortul presedintelui Adunarii Generale, Jean Ping, si al echipei sale de “facilitatori” care au elaborat proiectul documentului de lucru privind reforma Organizatiei, care va fi supus dezbaterii atat la Intalnirea plenara la nivel inalt din 14-16 septembrie, cat si la cea de-a 60-a Sesiune a Adunarii Generale a ONU din 17-28 septembrie. “Multe din propunerile facute se bucura de un larg sprijin, insa mai este mult de facut daca vrem sa ajungem la un consens in privinta celor mai eficace masuri cu putinta pentru a promova agenda noastra comuna”, a atentionat ambasadorul, subliniind totodata ca “acum trebuie sa trecem la etapa mai dificila a negocierilor deschise si transparente in vederea ajungerii la consensul asupra acestor probleme”. Finalul scrisorii este dramatic: “A mai ramas doar putin timp”, anunta ambasadorul, si pe drept cuvant. Delegatii mai au la dispozitie aproximativ doua saptamani pana la inceperea lucrarilor Intalnirii la nivel inalt si a dezbaterilor celei de-a 60-a Sesiuni a Adunarii Generale si, pentru a “maximiza sansele de succes”, ambasadorul Bolton propune inceperea imediata a negocierilor (“chiar in aceasta saptamana, daca e posibil”), pornindu-se de la proiectul elaborat de presedintele Ping si echipa lui, aratandu-se insa “deschidere spre formule alternative care sa ne ajute sa ajungem la consens”. Pentru reusita acestui efort de ultima ora ambasadorul american se arata gata sa “participe personal la acest exercitiu”, sperand ca si colegii sai sa faca acelasi lucru.
Reactiile la scrisoarea ambasadorului Bolton au cautat explicatii la oportunitatea acesteia, stiindu-se ca presedintele Adunarii Generale Jean Ping si echipa sa au lucrat timp de un an la elaborarea documentului de reforma. Mai mult decat atat, in zilele ce urmeaza un grup de 20 pana la 30 de participanti a fost convocat de acelasi presedinte Jean Ping pentru a definitiva proiectul de reforma intr-un document final. Chiar fara “indemnul” ambasadorului Bolton, aceasta ultima faza de elaborare a documentului se anunta plina de negocieri la sange, fiecare din grupurile, fie regionale, fie politice, de la ONU avand interese proprii in reforma Organizatiei. Fara indoiala, precizarea ambasadorului Bolton ca intentioneaza sa “participe personal in acest exercitiu” are darul de a sublinia faptul ca Statele Unite nu au renuntat la propunerile proprii. Miza americana in asigurarea acordului din partea statelor membre asupra propunerilor din scrisoare este imensa, mai ales ca chemarile pentru reforma ONU au venit in mod repetat tocmai din partea succesivelor administratii americane din ultimele decenii. Poate si din aceasta cauza, in marea lor majoritate, delegatii la Natiunile Unite sunt de parere ca administratia Bush, prin ambasadorul John Bolton, va face toate eforturile sa se ajunga la un consens. “Scrisoarea lui Bolton” asadar trebuie considerata in acest context, mai degraba decat in unul negativ, de subminare a reformei ONU.
