12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSchimb de replici tăioase între UE și Londra pe tema datoriilor pe...

Schimb de replici tăioase între UE și Londra pe tema datoriilor pe care trebuie să le plătească Marea Britanie după Brexit

Negociatorul Uniunii Europene pe tema Brexit, Michel Barnier, i-a dat o replică acidă ministrului britanic de Externe, Boris Johnson, care avertizase că Londra nu va plăti sumele cerute de UE în cadrul acordului de ieşire din Blocul comunitar, informează Mediafax.

"Sumele pe care UE le propune par exorbitante şi cred că expresia adecvată este să plece fluierând", a declarat, marţi, Boris Johnson.

În replică la afirmaţiile şefului diplomaţiei britanice, Michel Barnier a declarat miercuri: "Nu aud niciun fluierat, doar ceasul ticăind", o referire la intervalul relativ scurt pe care Londra îl are la dispoziţie pentru a negocia cu UE.

Experţi europeni estimează că Marea Britanie va trebui să achite Uniunii Europene obligaţii cuprinse între 60 şi 100 de miliarde de euro pentru apartenenţa la comunitatea europeană.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă