Exact acum o saptamana, Londra impacheta scena megaconcertului din Hyde Park si se pregatea pentru competitia cu Parisul. Intre proiectele mari, precum ajutorul mondial pentru Africa si Olimpiada din 2012, la ceaiul de marti al londonezilor a incaput si o discutie mica din culisele summit-ului G8: cine gateste cel mai prost in Europa. O impolitete marunta trimisa de pe continent de un presedinte cam nesarat si-a facut loc imediat in paginile ziarelor britanice. Asta a fost marti. Miercuri a fost Victoria. Gastronomia franceza o fi contat, dar nu la fel de mult ca diplomatia britanica. Joi insa… Ei bine, joi dimineata ceva a schimbat felul nostru de a-i privi pe britanici.
I-am vazut pe unii la metrou la cateva minute dupa ce statiile din zona centrala au inceput sa se inchida fara ca nimeni sa banuiasca macar grozaviile din subteran. Nu merge metroul? Foarte bine, vom lua autobuzul! Autobuzele sunt pline si nu mai opresc? Nu-i nimic, mergem pe jos. Si mii de oameni au plecat in costumele lor impecabile, fara nazuri, fara istericale, preocupati sa-si duca ziua pana la capat. I-am vazut apoi la o banca din centrul Londrei privind muti la doua ecrane mari cum concetateni de-ai lor erau scosi pe targa din gurile de metrou de la Aldgate ori de la Edgware Road. La cateva strazi de locul ultimei explozii de la metrou, patru paramedici alergau prin furnicarul de masini si autobuze rosii, cu ranitele de interventie in spate. Soferul camionetei care i-a cules din drum nu a avut nevoie de prea multe explicatii. Undeva in oras era nevoie de ei. In centrul sufocat, cu intersectii blocate de atatea masini, se gasea mereu loc pentru o ambulanta, o masina de pompieri sau una a politiei. Nu nervi, nu cor infernal de claxoane. Doar un vaiet lung de sirene care ne-a spus tuturor ca undeva in oras e o mare suferinta. In rest – calm, demnitate si “stoicism”, cum avea sa spuna chiar primul ministru Tony Blair in prima sa declaratie de dupa atentate.
Potrivit politiei, cele trei explozii din metrou au avut loc simultan, dimineata la 9 fara zece minute, si au fost rezultatul detonarii a trei bombe cu ceas lasate pe podeaua vagoanelor, probabil sub scaune. Peste mai putin de o ora, acoperisul unui autobuz rosu supraetajat, unul din simbolurile capitalei britanice, era spulberat in plin trafic, iar explozia avea sa lase in urma 13 morti. Cele mai multe victime sunt pe Piccadilly Line, o linie de metrou care traverseaza centrul Londrei, intre statiile King's Cross si Russell Square. Pana acum politia metropolitana a confirmat 21 de morti, dar acesta este locul care ar putea ridica bilantul celor patru atentate la peste 70 de morti. Potrivit BBC, echipele de salvare lucreaza inca, intr-un tunel ingust, la 20 de metri in subteran, la 60 de grade Celsius, in fum gros, praf si miros de azbest in cautarea cadavrelor ramase in epava contorsionata a unui vagon de metrou. Unii dintre cei care lucreaza la locul exploziei au avut nevoie de consiliere psihologica, scrie cotidianul “The Sunday Telegraph”, care descrie decorul macabru, asa cum l-a vazut unul dintre muncitori: “E un infern! Am mai vazut lucruri socante, dar nimic n-a fost atat de rau ca aici. Oameni fara maini si picioare… trupuri sfartecate… Putem doar sa ne rugam sa fi murit repede!” Lucrarile trebuie sa continue insa pentru ca politia are nevoie de fiecare indiciu sau proba care ar putea duce la descoperirea atentatorilor.
Cu ranile inca sangerande, Londra a ridicat repede capul. Sambata dupa pranz strada cea mai intens calcata de turisti, Oxford Street, loc de pierzanie pentru mii de carti de credit, era aproape la fel de animata ca in zilele neindoliate. Capitala britanica s-a dovedit capabila sa absoarba nu doar milioanele de turisti care ii calca strazile in fiecare saptamana, ci si socul provocat de o mare drama. Ca un gentleman batut crunt la colt de strada, care isi indreapta spatele plin de vanatai, isi sterge cu batista ranile sangerande de la cap, se sprijina in umbrela si pleaca schiopatand mai departe cu ziarul la subtioara.
