16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia, în topul imigranţilor europeni deportaţi din Statele Unite

România, în topul imigranţilor europeni deportaţi din Statele Unite

Peste 1.300 de imigranți din Europa au fost deportați, până la 23 iunie, din Statele Unite. Dintre aceștia, cei mai mulți au fost români, fiind deportate 192 de persoane din România, informează site-ul agenţiei The Associated Press, potrivit Mediafax.

România a înregistrat cea mai mare pondere privind deportările, cu 193 până în prezent. Urmează în ordine Spania (117), Marea Britanie (102), Rusia (81) şi Polonia (74). România s-a aflat în topul deportărilor în rândul imigranţilor europeni din SUA şi în 2016, cu 176 de cetăţeni.

Imigranţii europeni reprezintă aproximativ 440.000 dintr-un total estimat la 11 milioane de persoane care trăiesc ilegal în Statele Unite, potrivit Institutului pentru Politica Migraţiei.

Administraţia Donald Trump a decis deportarea a 167.350 de cetăţeni străini în 2017, comparativ cu cei 240.255 deportaţi în 2016. Imigranţii din America Latină au fost de departe cei mai mulţi, cu aproximativ 93.000 de deportări către Mexic.

Organizaţiile care reprezintă drepturile comunităţilor poloneze şi irlandeze din SUA au anunţat că au primit în ultima vreme foarte multe întrebări privind imigraţie şi servicii legate de cetăţenie, întrucât oamenii sunt tot mai îngrijoraţi şi caută protecţie juridică.

 

Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă