12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialRegimul de la Phenian, vizat de noi sancțiuni. Coreea de Nord va...

Regimul de la Phenian, vizat de noi sancțiuni. Coreea de Nord va primi mai puține gaze naturale și petrol

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, luni, în unanimitate și la inițiativa Statelor Unite, noi sancțiuni împotriva regimului de la Phenian. Astfel, Coreei de Nord îi va fi interzis exportul de textile și i se va reduce aprovizionarea cu petrol și gaze naturale, comentează AFP, potrivit Agerpres.

A opta serie de măsuri, sprijinite de China și Rusia — cei mai apropiați susținători ai Coreii de Nord—, vizează să pedepsească această țară pentru testul său nuclear de la 3 septembrie. Prin sancțiunile sale, de fiecare dată mai drastice, ONU dorește să împingă Phenianul la negocierea programelor sale de înarmare nucleară și convențională, considerate o amenințare pentru stabilitatea mondială.

Pentru Statele Unite, Marea Britanie, Franța sau Italia, rezoluția adoptată luni este „foarte solidă", „echilibrată" și permite ONU să își afirme „unitatea" și „determinarea".

Seulul a salutat adoptarea acestei rezoluții, considerând-o „un avertisment sever" pentru Phenian.

„Coreea de Nord trebuie să înțeleagă că denuclearizarea este singura cale care îi garantează securitatea și dezvoltarea economică", a adăugat guvernul sud-coreean într-un comunicat.

La Tokyo, premierul Shinzo Abe a „apreciat în mod deosebit" rezoluția „rapidă" și fermă" care demonstrează că întreaga „comunitate internațională trebuie să își accentueze presiunile asupra Coreii de Nord la un nivel nou și fără precedent" pentru ca Phenianul „să își schimbe politica", potrivit unui comunicat.

Primul proiect al textului american, făcut public miercuri, era „maximal" în legătură cu „absolut totul", potrivit termenilor unui diplomat. El prevedea un embargo total asupra petrolului, produselor petroliere și gazelor naturale, trimiterea înapoi în Coreea de Nord a expatriaților săi (vreo 93.000 potrivit Washingtonului), blocarea averii lui Kim Jong-Un, interdicția de a importa produse textile nord-coreene și inspectarea cu forța a navelor maritime suspectate că încalcă rezoluțiile ONU.

Pentru a-și asigura sprijinul Rusiei și Chinei cu prilejul votului, Washingtonul a fost nevoit să își revadă în scădere pretențiile sale inițiale și să întărească paragrafele din textul său destinate căutării unei soluții „pașnice" a crizei.

După mai multe zile de negocieri intense, embargoul asupra gazelor naturale a fost menținut, dar pentru petrol vânzările vor fi limitate la 500.000 de barili timp de trei luni, cu începere de la 1 octombrie pentru a trece la două milioane de barili de la 1 ianuarie timp de 12 luni. Aceasta reprezintă o reducere cu 10% a produselor petroliere, potrivit Departamentului american al Energiei care estimează la 2,2 milioane de barili importurile nord-coreene. Phenianul importă în special din China benzină și motorină, potrivit Statelor Unite. Interdicția privind produsele textile nu a pus nicio problemă.

Măsurile referitoare la expatriații nord-coreeni și inspectarea navelor suspecte sunt mai puțin stricte decât în textul inițial, mai ales la cererea Moscovei, potrivit diplomaților. În Rusia ar lucra aproape 35.000 de muncitori nord-coreeni, reamintește AFP.

Cu prilejul ultimei rezoluții de sancțiuni, de la 5 august, numărul muncitorilor expatriați nord-coreeni a fost plafonat. Noua rezoluție prevede o informare cu privire la scadența contractelor de muncă ale acestor expatriați. Noua rezoluție îl adaugă pe Pak Yong Sik, unul dintre responsabilii programului balistic, pe o listă neagră în același timp cu trei agenții nord-coreene, printre care cea responsabilă cu propaganda regimului.

Precedând adoptarea textului, Coreea de Nord și-a exprimat viu și cu voce tare opoziția față de noile măsuri. Ea a avertizat Statele Unite că le va provoca „cea mai mare suferință și dureri" dacă vor continua să se exprime pentru înăsprirea sancțiunilor la adresa ei. Coreea de Nord „va face în așa fel încât să fie absolut sigură că Statele Unite vor plăti prețul" pentru asta, a precizat Phenianul.

 Efectele sancțiunilor se pot măsura numai pe termen lung. Spre exemplu, au fost necesari peste zece ani de sancțiuni pentru a determina Iranul să negocieze programul său nuclear.

 

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă