6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO: Angela Merkel s-a întâlnit cu Donald Trump, la Casa...

FOTO + VIDEO: Angela Merkel s-a întâlnit cu Donald Trump, la Casa Albă. Președintele american ar fi ignorat propunerea cancelarului german să dea mâna pentru o fotografie oficială

UPDATE 21.20: În cadrul întrevederii, Trump a reafirmat că membrii NATO trebuie să își achite corect obligațiile financiare față de alianță. El a apreciat însă, potrivit agenției Reuters, eforturile guvernului de la Berlin pentru creșterea bugetului apărării și atingerea unei cote de cel puțin 2% din PIB. În replică, Angela Merkel a declarat că Germania se angajează să atingă nivelul respectiv al alocării bugetare până în 2004, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Xinhua reamintește că în ianuarie, Trump a acordat un interviu presei europene, în care a susținut că NATO este o organizație depășită, deoarece nu luptă împotriva terorismului. După ce și-a preluat mandatul de președinte, el a coborât însă tonul criticilor la adresa alianței nord-atlantice. Vineri, el a declarat că i-a reafirmat cancelarului Merkel sprijinul său puternic pentru NATO.

Migrația a fost un alt subiect pe agenda discuțiilor de la Casa Albă. Președintele SUA a subliniat, la conferința de presă comună cu cancelarul german, că imigrația este „un privilegiu, nu un drept".

În privința relațiilor comerciale dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, Trump a insistat că nu este izolaționist, dar dorește tratate de schimb echitabile. Merkel a afirmat că mai speră să se reia negocierile pentru tratatul transatlantic de liber schimb, între SUA și UE. Acesta ar fi, după aprecierea ei, un tratat bilateral, de tipul celor preferate de Trump.

20.20: Preşedintele american Donald Trump şi cancelarul Angela Merkel au zâmbit în faţa camerelor de luat vederi la începutul întâlnirii lor în Biroul Oval, iar republicanul i-a îndemnat pe jurnalişti să „trimită o poză bună în Germania, vă rog” şi a spus că vor discuta „multe lucruri în prima lor întâlnire faţă în faţă din mandatul său, relatează The Associated Press.

Potrivit publicațiilor Blid și Focus, preşedintele american nu a auzit ori a părut să ignore solicitarea unui fotoreporter şi întrebarea cancelarului german, Angela Merkel, de a da mâna pentru o fotografie oficială în Biroul Oval de la Casa Albă, informează Mediafax.

 Unul dintre fotoreporteri i-a invitat pe cei doi lideri să dea mâna pentru o fotografie oficială. Auzind solicitarea, Angela Merkel i-a spus liderului american în limba engleză: „Dăm mâna?" (pentru o fotografie – n.red.). Însă Donald Trump nu a avut nicio reacţie, fixând privirea în faţă, părând să arate că nu a auzit solicitarea cancelarului german, care a zâmbit protocolar, notează revista 

18.30: Cancelarul german Angela Merkel a ajuns, vineri, la Casa Albă pentru prima sa întâlnire cu noul președinte al SUA, Donald Trump, care a întâmpinat-o cu o strângere de mână, relatează DPA. 

Angela Merkel a fost condusă la sediul președinției SUA într-un SUV de culoare neagră, fiind așteptată de o gardă militară de onoare. La coborârea ei din mașina oficială, cei doi lideri au dat mâna, iar apoi au schimbat câteva cuvinte și au zâmbit, înainte de a intra în Casa Albă.


Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, o va primi, vineri, la Casa Albă pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Inițial, vizita ar fi trebuit să aibă loc marți, însă, puternica furtună de zăpadă Stella a determinat delegația germană să-și amâne vizita cu trei zile, potrivit News.ro.

În Administrația Obama, Angela Merkel a reprezentant cel mai important aliat internaţional al SUA. Președintele Trump a atacat-o dur pe Angela Merkel, susţinând că politica porţilor deschise reprezintă o „eroare catastrofală” şi acuzând-o pe aceasta că „distruge Germania”.

Între timp, cancelarul german nu s-a sfiit să-i amintească preşedintelui de adevăratele valori democratice, precizând că orice ”cooperare apropiată” trebuie să se bazeze pe „valorile democraţiei, libertăţii, pe respectarea statului de drept şi a demnitării umane, indiferent de origine, culoare, religie, sex, orientare sexuală sau credinţe politice”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă