12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialPlatforma România 100 trage un semnal de alarmă: Legea salarizării a tăiat...

Platforma România 100 trage un semnal de alarmă: Legea salarizării a tăiat bursele medicilor rezidenţi. Cerem lămuriri Guvernului. Ce precizări face Ministerul Muncii

UPDATE 22.00: Ministerul Muncii a precizat, sâmbătă seară, că va trimite o normă de interpretare către Ministerul Sănătății, specificând că legile au prevederi clare. 

”Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din mass-media, în legătură cu situația burselor medicilor rezidenți, Ministerul Muncii precizează că atât articolul 21 din OUG 9/2017, cât și articolul 38 din Legea salarizării unitare au prevederi clare, iar pentru a evita interpretările, Ministerul Muncii va transmite, luni, o normă de interpretare către Ministerul Sănătății”, a transmis Ministerul Muncii,


Platforma România 100 solicită lămuriri Guvernului PSD-ALDE după ce medicii rezidenţi au fost anunţaţi că odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării – nu vor mai primi bursa lunară de 670 de lei, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu cerând remedierea situaţiei.

“Platforma România 100 cere lămuriri şi clarificări ministrului Sănătăţii şi ministrului Muncii pentru situaţia semnalată de mai mulţi medici rezidenţi care au fost anunţaţi că începând cu 1 iulie 2017 – odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării – nu vor mai primi bursa lunară de 670 de lei. În acest moment, după adoptarea Legii salarizării în Parlament, nu mai există baza legală pentru acordarea acestei burse”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Platforma România 100.

Platforma România 100 suştine că PSD-ALDE a abrogat în Parlament, prin Legea Salarizării, articolul 18 din OUG nr. 103/2013 care prevedea că ”medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal delucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei”.

Articolul 38 din Legea salarizării reglementează menţinerea la nivelul actual a veniturilor asimilate salariilor, însă, bursa rezidenţilor nu este venit asimilat salariului, potrivit sursei citate.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că dacă este o eroare aceasta “trebuie corectată de urgenţă”, iar dacă nu, atunci “este încă un semn al incompetenţei acestei guvernări toxice”.

“PSD s-a lăudat în campania electorală cu grija faţă de medici şi cu faptul că aceştia trebuie să rămână în ţară dar acum tocmai i-a lăsat fără un venit consistent pe cei mai vulnerabili dintre medici. Dacă nu este o eroare ci proastă guvernare, atunci este încă un semn al incompetenţei acestei guvernări toxice pentru sistemul de Sănătate şi pentru România”, a declarat Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii şi membru fondator al Platformei România 100, potrivit comunicatului de presă.

Cele mai citite

Alexandru Maxim, spectacol în Turcia! Românul a dat un gol și a pasat decisiv în victoria lui Gaziantep

Mijlocaşul român Alexandru Maxim a contribuit decisiv la victoria echipei sale, Gaziantep FK, cu scorul de 2-0, în fața formației Kasimpaşa, din etapa a...

“Biblioteca din autobuz”. Unde și când va fi disponibilă noua opțiune din transportul în comun

Veste minunată pentru locuitorii din Târgu Mureș! În Săptămâna Națională a Bibliotecilor, Biblioteca Județeană Mureș vine cu o inițiativă inovatoare - "Biblioteca din autobuz"....

Se deschide cel mai mare mall din Capitală. Se fac angajări

Se pregătește deschiderea celui mai mare mall din Capitală și vor fi angajați sute de oameni. Militari Shopping se va transforma în cel mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă