12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPe cine va înfrunta Hillary Clinton în noiembrie?

Pe cine va înfrunta Hillary Clinton în noiembrie?

Hillary Clinton și-a consolidat statutul de favorit și, dacă nu intervine vreo catastrofă, va obține nominalizarea și va fi candidatul Partidului Democrat la prezidențialele din noiembrie. La Republicani, Donald Trump a câștigat cel puțin trei state și l-a scos din cursă pe senatorul Marco Rubio, pe care l-a învins categoric la el acasă, în Florida. Cu toate acestea, jocurile nu sunt făcute. Încă.

Rezultatele lui Trump ar putea arăta chiar mai bine decât cele prezentate în graficul alăturat dacă va câștiga și Missouri, unde ieri avea o diferență de 0,2% față de senatorul de Texas, Ted Cruz (40,8% la 40,6%), dar și dacă ia cu un vot mai mult, atunci va revendica toți cei 52 de delegați, Missouri fiind un stat unde învingătorul ia totul, iar locul al doilea, nimic. La fel este și Florida, statul din care Marco Rubio își făcuse propriul Alamo, locul unde învingi sau pieri din punct de vedere politic. Și a pierdut dezastruos în fața lui Trump, la aproape jumătate din voturi, și, ca urmare, a anunțat că își suspendă campania, ceea ce înseamnă, de fapt, că pentru el campania prezidențială de anul acesta s-a încheiat.

Cum s-a ajuns aici – ca un candidat privit atât de democrați, cât și de republicani drept marea speranță a conservatorilor și de departe cel mai eligibil candidat republican să eșueze atât de dramatic – este o întrebare la care au încercat ieri să răspundă cei mai importanți analiști politici americani. Explicațiile sunt multe, dar una asupra căreia cad de acord cei mai mulți constă, în cuvintele celor de la Politico, în faptul că Rubio a rămas fără „oxigenul” oferit de expunerea media. Donald Trump i-a furat aerul lui Rubio, care s-a stins încet în asemenea măsură încât propriii alegători l-au preferat pe cel dintâi. Potrivit unei analize realizate de National Review – revistă conservatoare ferm anti-Trump și interzisă la reuniunile acestuia -, în luna februarie, Donald Trump a beneficiat de 187 de minute (50,4%) în programele știrilor de seară ale celor trei mari canale de televiziune – CBS, ABC, NBC -, în vreme ce Rubio n-a avut parte decât de 67 de minute (18%). Atitudinea presei americane față de Donald Trump este cel mai bine rezumată de o declarație a președintelui CBS News, Les Moonves, care a recunoscut că, deși „candidatura lui Trump n-o fi bună pentru America, este al naibii de bună pentru CBS”. Pur și simplu Trump face rating.

Spre o Convenție deschisă?

Wall Street Journal remarcă faptul că, pe măsură ce expunerea media a lui Trump crește, crește și ostilitatea față de miliardarul newyorkez în rândurile alegătorilor, mai ales printre alegătorii republicani, care se declară dispuși să voteze pentru un al treilea candidat sau chiar pentru candidatul democrat. Acesta este unul din coșmarurile Partidului Republican, care, deși avea șanse bune să recâștige Casa Albă în acest an, se vede în situația în care să propună un candidat neeligibil, pe care nu îl susțin nici măcar propriii alegători.

Dilema republicană se adâncește în măsura în care principalul urmăritor al lui Trump, Ted Cruz, este cea de-a doua cea mai proastă opțiune a republicanilor, un candidat pe care liderii partidului îl agreează chiar mai puțin decât pe Trump. Dintre cei trei candidați rămași în cursă, preferințele partidului – dar și ale alegătorilor, se pare, într-o confruntare cu Clinton – se îndreaptă către guvernatorul de Ohio, John Kasich, care marți și-a câștigat statul, spre deosebire de Rubio. Problema este că, din cele 22 de state rămase în joc, Kasich nu mai are nici o șansă să îl ajungă din urmă pe Trump. În realitate, având în vedere că Trump a acaparat deja media și este pe valul învingător, mulți comentatori consideră că singura șansă realistă a taberei anti-Trump este să îl împiedice pe acesta să obțină cei 1.237 de delegați necesari pentru a primi nominalizarea și să amâne decizia până la Convenția partidului din luna iulie. 

187 de minute (50,4%) în programele știrilor de seară ale celor 3 mari canale de televiziune – CBS, ABC, NBC – a primit Donald Trump, în vreme ce Marco Rubio n-a avut parte decât de 67 de minute (18%).

Ted Cruz este cea de-a doua cea mai proastă opțiune a republicanilor, un candidat pe care liderii partidului îl agreează chiar mai puțin decât pe Donald Trump.

Nominalizare

Scenariul The Best Man

„The Best Man” este un film din 1964 despre o Convenție disputată, scris de Gore Vidal, în care nici unul dintre cei doi favoriți nu câștigă nominalizarea, ca urmare a propriilor vulnerabilități și manevre greșite, iar candidatura este obținută în cele din urmă de un outsider, care reușește să adune întregul partid în spatele său. Dacă ar fi să se repete un asemenea scenariu la convenția republicană, adversarii lui Trump trebuie să facă tot ceea ce pot ca să se asigure că în primul tur al alegerilor din Convenție Trump nu obține majoritate. După aceea, la turul al doilea și, eventual, al treilea, jocul este deschis la negocieri interne și orice rezultat este posibil. Într-un astfel de scenariu, Kasich ar avea cele mai bune șanse, chiar dacă Ted Cruz este „cel de-al doilea favorit”.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă