8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPatronul Facebook, Mark Zuckerberg, face turul Statelor Unite. Se presupune că ar...

Patronul Facebook, Mark Zuckerberg, face turul Statelor Unite. Se presupune că ar putea candida în alegeri

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a început un tur al Statelor Unite pentru a afla care sunt ''speranțele și problemele'' americanilor, informează luni AFP citată de Agerpres.

Inițiativa lui Zuckerberg duce cu gândul la o campanie electorală, dar el evită să confirme că ar aspira la vreun mandat.

Mark Zuckerberg, care are 33 de ani și conduce cea mai mare rețea socială din lume, cu o avere estimată la aproape 62 de miliarde dolari, a publicat recent imagini din călătoria sa în Rhode Island și Maine sau în compania soției sale, Priscila, alimentând speculațiile cu privire la o posibilă candidatură a sa la prezidențiale.

''Scopul meu în acest an este de a vizita fiecare stat (federat) în care nu am petrecut timp, pentru a mă informa în legătură cu speranțele și problemele oamenilor și pentru a afla ce cred ei despre munca și comunitățile lor'', a scris Zuckerberg duminică pe pagina sa de Facebook.

''Unii se întreabă dacă obiectivul pe care mi l-am fixat înseamnă că voi candida la un mandat electoral. Nu știu'', a spus el, explicând că vrea să înțeleagă cum să-și folosească cel mai bine averea, pe care a direcționat-o parțial în scopuri filantropice.

În postarea de duminică, Mark Zuckerberg spune că a întâlnit foști dependenți de droguri, tineri infractori încarcerați sau responsabili ai unor comunități defavorizate. Din aceste întâlniri, spune el, aflat că ''relațiile noastre ne modelează mai mult decât ne gândim'' și că rețelele sociale — online sau nu — sunt importante.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă