13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialNaţionala Italiei, decimată de scandalul pariurilor

Naţionala Italiei, decimată de scandalul pariurilor

19 persoane, printre care mai mulţi fotbalişti profesionişti, au fost arestate în urma unei investigaţii privind trucarea unor partide din prima ligă a Italiei. Unul dintre reţinuţi este Mateo Gritti, fostul portar al Petrolului Ploieşti.

 

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de începerea Campionatului European de Fotbal care va avea loc în Polonia şi Ucraina, echipa naţională a Italiei este zguduită de scandalul mafiei pariurilor. Luni dimineaţă, anchetatorii au descins în cantonamentul lotului antrenat de Cesare Prandelli, unde au percheziţionat camera apărătorului Domenico Criscito. Conform cotidianului italian Corriere della Sera, jucătorul lui Zenit St. Petersburg ar fi participat în mai 2011, când era încă legitimat la Genoa CFC, la o întâlnire la care au mai fost prezenţi coechipierul său Giuseppe Sculli, un cetăţean bosniac care are cazier penal, precum şi doi lideri ai galeriei echipei din Genova. Spre ghinionul lui Criscito, întrunirea a fost filmată pe ascuns de investigatori ai procuraturii. La câteva ore după percheziţie, vicepreşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal, Demetrio Albertini, a anunţat excluderea jucătorului din lotul naţional.

 

Căpitanul lui Lazio, în arest

Însă Criscito este numai unul dintre vârfurile aisbergului – şi, de asemenea, el este doar anchetat. Alte 19 persoane au fost arestate, printre acestea numărându-se şi căpitanul echipei Lazio Roma, Stefano Mauri, şi Omar Milanetto, un alt fost jucător al echipei din Genova, legitimat acum la divizionara B Calcio Padova.

De asemenea, au mai fost arestaţi Cristiano Bertani, de la divizionara B Sampdoria Genoa, Paolo Acerbis, portarul echipei Vicenza, Alessandro Pellicori, fost atacant al echipei FC Torino, Marco Turati, apărător la Modena, precum şi portarul Matteo Gritti, care a fost legitimat la Petrolul Ploieşti; acesta din urmă ar fi participat la trucarea unor meciuri în sezonul 2003-2004, când juca pentru echipa italiană Albinoleffe. Nume şi mai cunoscute se găsesc pe lista celor investigaţi: astfel, Antonio Conte, antrenorul campioanei Italiei, Juventus Torino, este bănuit de a fi avut cunoştinţă de faptul că meciul Lazio-Siena, din sezonul 2010-2011, a fost trucat. La acea vreme, Conte era antrenorul Sienei. Şi Kakhaber Kaladze, un fotbalist georgian care şi-a petrecut o mare parte a carierei la clubul AC Milan, cu care a câştigat de două ori Liga Campionilor, este anchetat; Kaladze a jucat între 2010-2012 pentru Genoa CFC. Un alt jucător implicat în scandal este atacantul echipei Chievo Verona, Sergio Pellisier.

Nu numai în Italia, ci şi în Ungaria au avut loc arestări: cinci persoane implicate în scandal au fost reţinute de poliţia maghiară. La vârful grupării de tip mafiot care a aranjat trucarea meciurilor se află Tan Seet Eng, din Singapore; conform săptămânalului german Der Spiegel, acesta este căutat cu mandat internaţional de arestare.

Ce nume vor mai fi implicate în anchetă?

Scandalul ar putea creşte în amploare în săptămânile care vor urma, după cum a declarat un anchetator italian pentru Der Spiegel: „alţi funcţionari şi jucători cunoscuţi ar putea fi în curând arestaţi”, a afirmat acesta, adăugând că „interogatoriile au fost foarte interesante, şi ne apropiem de capetele acestei bande”.

Recentul scandal aminteşte de celebrul „Calciopoli”, o anchetă bazată pe acuzaţii asemănătoare, care a avut loc în 2006, cu scurt timp înainte de începerea Campionatului Mondial din Germania; „Calciopoli” s-a încheiat cu retrogradarea echipei Juventus Torino şi suspendarea pe viaţă a unor oficiali ai clubului. Juventus nu este obiectul anchetei actuale, echipele investigate fiind, conform presei italiene, Napoli, Sampdoria Genova, Brescia, Bari, Lecce, Palermo, Genoa CFC şi Lazio Roma.

În mod ironic, luni dimineaţă echipa naţională a Italiei ar fi trebuit să primească vizita lui Simone Farina, un jucător în vârstă de 30 de ani care a activat la mai multe cluburi din diviziile B şi C; acesta a refuzat anul trecut o ofertă de 200.000 euro pentru măsluirea unui rezultat, anunţând în schimb poliţia de acest lucru.

Farina ar fi trebuit să le vorbească jucătorilor din lotul naţional despre importanţa unui sport curat. După perche-ziţionarea camerei lui Crescito, întâlnirea cu Farina a fost contramandată.  Text Box:

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă