6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMii de persoane au protestat la Londra faţă de războiul din Afganistan

Mii de persoane au protestat la Londra faţă de războiul din Afganistan

Mii de manifestaţi antirăzboi au ieşit sâmbătă pe străzile din Londra, pentru a cere retragerea trupelor din Afganistan, relatează NewsIn.

Protestatarii au fost conduşi de familiile militarilor trimişi în Afganistan şi au fluturat pancarte cu sloganuri antirăzboi şi împotriva reducerilor cheltuielilor guvernamentale.

Manifestaţia intervine în condiţiile în care liderii NATO au semnat la Lisabona un acord pentru transferul responsabilităţii securităţii către forţele afgane. Însă mulţi protestatari consideră că angajamentul Guvernului de a pune capăt misiunilor de luptă în decurs de patru ani nu este suficient de rapid.

“Este prea mult timp pentru ca (soldaţii -n.red.) să fie acolo. Nu ar fi trebuit să fie acolo deloc”, spune Clara Torres, în vârstă de 62 de ani. “Ar trebui să plecăm acum”, adăugă Torres, fostă asistentă.

O purtătoare de cuvânt a organizaţiei Coaliţia Opriţi Războiul, unul dintre organizatorii protestului, a spus că studenţi şi chiar elevi de clasa a şasea au participat la marş.

“Cheltuielile pentru Afganistan se apropie acum de cinci miliarde de lire sterline pe an – bani care ar trebui folosiţi în domenii precum educaţia şi serviciile sociale, care sunt acum în pericol din cauza reducerilor de cheltuieli ale Guvernului”, a afirmat purtătoarea de cuvânt, Lindsey German, subliniind că circa 75% dintre britanici vor retragerea imediată a trupelor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă