12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialLeon Panetta: Operaţiunea militară împotriva Iranului a fost pusă la punct şi...

Leon Panetta: Operaţiunea militară împotriva Iranului a fost pusă la punct şi este gata de aplicare

Operaţiunea militară împotriva Iranului a fost elaborată şi este gata de a fi pusă în aplicare, a declarat duminică secretarul de stat american al apărării Leon Panetta, într-un interviu în cadrul emisiunii “This Week” de pe canalul ABC News, citat de Agerpres.

 

‘Premisa de bază este că nici SUA, nici comunitatea internaţională nu vor permite Iranului să dezvolte arme nucleare’, a spus Panetta, adăugând că Statele Unite vor face tot posibilul pentru a nu le permite iranienilor să-şi dezvolte arme de distrugere în masă.

În acelaşi interviu, secretarul de stat al apărării s-a referit şi la observaţiile făcute la începutul acestei luni de ambasadorul SUA în Israel, Dan Shapiro, potrivit căruia Washingtonul nu ar avea la îndemână un plan militar de urgenţă pentru cazul în care negocierile diplomatice nu vor reuşi să convingă Teheranul să renunţe la programul său nuclear.

‘Ar fi de dorit rezolvarea acestei probleme mai degrabă pe cale diplomatică şi cu ajutorul presiunii decât prin utilizarea forţei militare, dar aceasta nu înseamnă că o astfel de posibilitate nu este disponibilă în totalitate. Aceasta nu este doar disponibilă, ci şi pregătită. A fost făcută planificarea necesară pentru ca totul să fie pus la punct’, a subliniat Panneta, în replică la respectiva obiecţie.

‘Suntem gata pentru orice fel de surprize în această parte a lumii’, a mai adăugat ministrul american al apărării.

La începutul lunii mai, Panetta a avut o întâlnire cu ministrul israelian al apărării Ehud Barak la Pentagon în scopul coordonării strategiei SUA înaintea celei de-a doua runde de negocieri între puterile occidentale şi Iran în problema dosarului nuclear la Bagdad.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 768. Ministrul de Externe al Ungariei susține că UE, NATO și “stânga” din SUA pot genera un război mondial, prin...

Ministrul de Externe al Ungariei susține că liderii UE și ai NATO, precum și politicienii de stânga din SUA, aduc riscul unui nou război...

Ciucă și Ciolacu caută alt candidat pentru Primăria Capitalei, în locul lui Cîrstoiu

Liderii PNL și PSD, în frunte cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt reuniți la Palatul Victoria, unde caută un alt candidat la Primăria...

Top 5 electrocasnice care îți pot face viața mai ușoară

În societatea de azi, tehnologia a revoluționat cu adevărat felul în care oamenii lucrează și trăiesc, iar electrocasnicele moderne au devenit o parte integrantă...
Ultima oră
Pe aceeași temă