11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialHugo Chavez mărturiseşte că a plâns când a aflat că suferă de...

Hugo Chavez mărturiseşte că a plâns când a aflat că suferă de cancer

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a mărturisit, într-un interviu televizat, că a plâns după ce a aflat că suferă de cancer, relatează Mediafax.

Chavez a declarat pentru postul de televiziune privat venezuelan Televen că a aflat vestea de la liderul cubanez Fidel Castro.

“M-am dus în baie, ca să ma uit în oglindă. Am plâns, am plâns, am plâns (…) Am plâns pentru copiii mei, am plâns ca la 12 aprilie”, a spus el, referindu-se la tentativa de lovitură de stat din 2002.

“Fidel mi-a spus: «Chavez, celule maligne», şi am rămas privindu-l, cu o grămadă de sentimente, şi mă întrebam «de ce eu?»”, a provestit preşedintele venezuelan.

După două zile, Hugo Chavez a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Havana, pentru extirparea unei tumori aflate în zona pelviană.

El a plecat duminică în Cuba pentru o nouă etapă a chimioterapiei şi a anunţat, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter, că urmează să fie supus şi unor noi controale medicale.

Chavez, în vârstă de 56 de ani, a afirmat că intenţionează să candideze pentru un al treilea mandat prezidenţial în 2012, în pofida bolii de care suferă. “Nu m-am gândit nici măcar o secundă să renunţ la preşedinţie”, a spus el recent.

 

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă