7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialGuvernul de la Praga critică decizia Comisiei Europeane de a declanța procedura...

Guvernul de la Praga critică decizia Comisiei Europeane de a declanța procedura de infringement privind cotele de refugiați

Ministrul de Interne ceh, Milan Chovanec, a avertizat marți Comisia Europeană că decizia acesteia de a iniția o procedură de infringement pentru nerespectarea cotelor obligatorii de refugiați va afecta încrederea cetățenilor cehi în Uniunea Europeană. La rândul său, șeful Executivului, Bohuslav Sobotka, a precizat că țara sa nu va accepta migranți, întrucât cota încurajează migrația ilegală, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Sistemul de relocare este o ofertă pentru migrația ilegală (…) Suntem pregătiți să apărăm poziția Republicii Cehe și sper că vom avea succes'', a declarat premierul Bohuslav Sobotka.

Amintind de insecuritatea din unele țări ale UE unde au avut loc atacuri teroriste, guvernul ceh a anunțat săptămâna trecută că nu va mai accepta să preia niciunul din cei 2.600 de refugiați care au fost repartizați Cehiei conform cotelor obligatorii impuse prin majoritate calificată la Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015. Până în prezent Cehia a primit doar 12 refugiați.

La rândul său, ministrul de Interne ceh, Milan Chovanec, a semnalat că sancționarea partenerilor comunitari din acest motiv va afecta imaginea Uniunii Europene în rândul cetățenilor cehi.

„Încă mai sper că UE nu va pedepsi în mod selectiv țările care au atras atenția asupra nonsensului acestor cote, altfel va fi un drum către infern și va fi afectată în mod catastrofal încrederea în UE a cetățenilor din Republica Cehă'', a subliniat el.

Comisia Europeană a anunțat, marți, declanșarea procedurii de infringement (încălcarea prevederilor tratatelor Uniunii Europene) împotriva a trei state membre — Cehia, Polonia și Ungaria — care nu au respectat deciziile Uniunii Europene privind redistribuirea solicitanților de azil între țările membre. Conform deciziei Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015, într-un termen de doi ani ar trebui relocați din taberele din Grecia și Italia către celelalte state ale UE în total 160.000 de refugiați. O decizie adoptată ulterior prevede preluare altor 22.000 de refugiați din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania și Liban.

Cu Turcia a fost încheiat în martie 2016 un acord prin care autoritățile de la Ankara s-au angajat să primească înapoi migranții ce debarcă în Grecia, care trec prin Turcia venind mai ales din Orientul Mijlociu, statele blocului comunitar acceptând în schimb să preia un număr echivalent de refugiați sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000.

Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă