16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialGrav accident aviatic cu deznodamant fericit

Grav accident aviatic cu deznodamant fericit

Expertii canadieni sunt unanimi in a aprecia ca la Toronto a avut loc, “fara indoiala, unul din marile Ð si din pacate putinele Ð miracole ale istoriei aeronauticii”, titra, ieri, “Globe and Mail”, unul din principalele cotidiane ale regiunii Ontario.
Presa si-a dedicat o mare parte a paginilor incredibilului “happy-end” al accidentului aviatic de marti, prezentand ample relatari ale supravietuitorilor, dar si destule voci critice la adresa mediatizarii initiale prin posturile TV, care s-au lansat imediat in pronosticuri dintre cele mai sumbre.
In jurul orei locale 16.00, un avion Airbus 340 al companiei Air France, cu 297 de pasageri si 12 membri ai echipajului la bord, aflat in plina operatiune de aterizare, a iesit de pe pista aeroportului international din Toronto, continuandu-si cursa aproximativ 200 de metri, pana cand s-a oprit intr-o vale abrupta, unde a luat foc. Ca prin minune, accidentul aviatic nu s-a soldat cu victime, 43 de persoane Ð printre care si un bebelus Ð suferind leziuni usoare.
Operatiunea de evacuare a pasagerilor a avut loc contra cronometru, pentru ca, la doar cateva minute dupa ce acestia au parasit aparatul de zbor grav avariat, avionul a fost cuprins in intregime de flacari. Pompierii sositi la fata locului s-au luptat zadarnic sa impiedice distrugerea completa a aeronavei. Dupa primele clipe de soc, pasagerii Ð recuperati rapid din ravena acoperita de vegetatie Ð au avut cuvinte de apreciere atat pentru echipele de salvare canadiene, cat si pentru membrii echipajului Air France. Acestia si-au pastrat calmul si au reusit sa mentina ordinea, facilitand astfel evacuarea pasagerilor prin partea dreapta a avionului, inca necuprinsa de flacari.

Oamenii erau speriati si tipau

“Totul s-a petrecut foarte rapid”, a declarat Olivier Dubois, unul dintre pasageri, postului TV CNN. “Din momentul in care avionul s-a oprit, membrii echipajului au deschis usile (…) si ne-au spus sa sarim (…). Oamenii erau speriati si tipau (…), toata lumea sarea cat de repede putea si fugea apoi care incotro, de teama ca avionul ar putea exploda in orice clipa”.
Cauzele accidentului aviatic nu erau, ieri, elucidate. Cert ramane faptul ca aparatul de zbor a aterizat in conditii meteo extrem de nefavorabile. Astfel, expertii opineaza ca exista posibilitatea ca manevra de franare sa fi devenit ineficace in conditii de acvaplanare sau ca aparatul sa fi fost lovit de un fulger, cum sustin doi dintre pasageri. Autoritatile franceze si cele canadiene au anuntat deschiderea unei investigatii comune.
Cei mai afectati de clipele de cosmar traite pe Aeroportul Pearson s-au aratat membrii familiilor pasagerilor cursei 358, care au deplans relatarile initiale ale posturilor TV. “Aprecieri de genul ca nimeni nu poate supravietui unei astfel de catastrofe au bagat groaza in noi”, au aratat acestia. “Dar iata ca mai au loc si miracole.”

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă