Premierul nipon liberal, Junichiro Koizumi, a obtinut ieri o victorie istorica o data cu adoptarea de catre Senat a proiectului sau de privatizare a Postei japoneze, cea mai mare institutie financiara din lume. Senatorii au adoptat reforma postala, miza recentelor alegeri castigate de Koizumi, dupa ce, martea trecuta, fusese adoptata de Camera Deputatilor.
Este vorba de o revansa personala pentru Koizumi, fost ministru al Postei in anii 1990, care a sustinut ca aceasta privatizare reprezinta “cea mai importanta reforma de dupa era Meiji” (1868-1912). Intre altele, el realizeaza si un vis mai vechi de familie, transmis de bunicul sau, Matajiro Koizumi (1865-1951), si el a fost ministru al Postei, care incercase in zadar sa privatizeze institutia nascuta in 1871. “Este un miracol in lumea politica. Miracolul a devenit realitate datorita oamenilor care l-au sustinut pe Koizumi”, declara ieri premierul, adaugand ca simte o bucurie ca si-a atins obiectivul, promitand ca va continua reformele. Privatizarea postei nipone este prezentata drept reforma suprema, care va dinamiza economia Japoniei. Ea este cea mai mare banca din lume, vaca de muls pentru stat, un lobby politic extrem de puternic, dar si simbolul tuturor arhaismelor care franeaza tara. Dupa respingerea proiectului sau, in august, de catre Senat, Koizumi nu a ezitat sa dizolve Camera inferioara si sa convoace alegerile anticipate. Lumea politica, inclusiv din randul partidului sau, liberal-democrat (PLD, dreapta), a considerat atunci ca premierul a facut un calcul politic sinucigas. Dar, cu o campanie electorala condusa abil si supermediatizata, el a prezentat scrutinul din 11 septembrie drept un referendum privind privatizarea Postei, dar si a programului sau de reforme. Strategia a dus la o victorie istorica a liberalilor, care a devenit primul partid dupa 1990 care dispune de o majoritate absoluta in Camera Deputatilor, putand guverna fara aliante parlamentare.
Unii analisti niponi sustin insa ca intrarea pe piata a acestui concurent gigant poate destabiliza actualul sistem bancar, marile banci private revenindu-si cu greu dupa o grava criza financiara, care a lovit sistemul in anii 1990. Posta nipona, veche de 134 de ani, are 261.937 de functionari si 24.700 de birouri, depozitand, practic fara nici un control, majoritatea economiilor japonezilor. Koizumi sustine ca reforma acestui mamut, care prevede scindarea sa in patru entitati – curier, depuneri, asigurari pe viata si gestiunea celor 24.700 de birouri – va permite reorientarea spre sectorul productiv a circa 355.000 miliarde de yeni (2.640 miliarde de euro), gestionate de o stufoasa birocratie postala. Acum, aceasta mana imensa este investita masiv in bonuri de tezaur si colectivitati, ceea ce permite statului sa finanteze linistit deficitul public abisal, potentatilor locali sa finanteze tot felul de proiecte faraonice si celor din Posta sa dispuna de o putere enorma asupra politicienilor, care depind de ei din punct de vedere financiar. Posta nipona gestioneaza mai multe fonduri decat principalele patru banci din Japonia si a contribuit la “miracolul” economic japonez de dupa razboi.
