12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFranţa a vândut Australiei 12 submarine de atac

Franţa a vândut Australiei 12 submarine de atac

Franța și Australia au semnat marți un acord privind un contract cu o valoare estimată de 34 miliarde euro pentru livrarea a 12 submarine de atac marinei australiene, a precizat un fotograf al AFP aflat la fața locului, citat de Agerpres.

“Acest acord interguvernamental este ultima piatră de temelie care permite Australiei să poată dezvolta o flotă suverană de submarine cu tehnologie de vârf”, a declarat jurnaliștilor prim-ministrul australian, Malcolm Turnbull, după semnarea acestui document cu ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, la Adelaide, oraș-port din sudul țării unde vor fi construite aceste submarine de ultimă generație.

“Sunt fericit să semnez acest acord și mulțumesc Australiei pentru a fi organizat acest eveniment istoric”, a declart Le Drian.

Constructorul naval francez DCNS, deținut în proporție de 62% de către statul francez, a fost ales în luna aprilie pentru acest contract, estimat la 34 de miliarde de euro pentru partea de proiectare, fabricație, întreținere și instruirea personalului.

Cele 12 submarine Shortfin Barracuda comandate vor deriva din noua generație de submarine nucleare de atac Barracuda (99 metri lungime, 4.650 tone, la suprafață), dintre care primele vor fi livrate în 2019 marinei franceze.

Spre deosebire de “omologul” lor francez, Shortfin Barracuda — primul urmând să fie lansat la apă în 2030 — va avea totuși un sistem de propulsie convențional și echipat cu sisteme de luptă americane, furnizate de Lockheed Martin.

Aceste nave sunt destinate să înlocuiască submarinele australiene convenționale (cu propulsie diesel sau electrică) din clasa Collins, care datează din anii 1990 și care este de așteptat să nu mai fie utilizate din 2026.

DCNS a fost ales în în detrimentul companiei germane ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) și al unui consorțiu japonez condus de Mitsubishi Heavy Industries și susținut de guvernul japonez.

Premierul Turnbull a apreciat în luna aprilie că oferta franceză “a prezentat cele mai bune capacități pentru a satisface nevoile unice” ale țării sale.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă