6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul ministrul german al Apărării renunţă la imunitate

Fostul ministrul german al Apărării renunţă la imunitate

Fostul ministru german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, care a demisionat din funcţie din cauza acuzaţiilor de plagiat, a renunţat şi la mandatul de deputat, relatează AFP, citată de Mediafax.

Zu Guttenberg nu mai dispune, prin urmare, de imunitate parlamentară, ceea ce deschide calea unei anchete judiciare, pe care el însuşi a dorit-o.

Parchetul din Hof (Bavaria, sud) a declarat astăzi că vrea să deschidă o anchetă imediat după ce demisia lui zu Guttenberg din Bundestag (Camera inferioară) va fi anunţată oficial. Totodată, procurorii au spus că au primit circa 80 de plângeri împotriva fostului ministru, dintre care o mare parte pentru “încălcarea drepturilor de autor”.

Membru al CSU, aripa bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, Karl-Theodor zu Guttenberg nu va fi înlocuit în Bundestag, ceea ce va reduce majoritatea de care dispune cancelaria cu liberalii din FDP la 321 de voturi din totalul de 621 de locuri.

Deşi până în prezent a fost considerat o stea în ascensiune a dreptei germane, zu Guttenberg a demisionat marţi după ce au apărut informaţii că o mare parte din teza sa de doctorat în Drept, obţinută în 2007 la Universitatea din Bayreuth (sud) cu menţiunea “magna cum laude”, era ,de fapt, o compilaţie de pasaje copiate din diverse opere.

Cancelarul Angela Merkel l-a ales pe ministrul de Interne Thomas de Maiziere (CDU) pentru a ocupa portofoliul Apărării. El a fost înlocuit de Hans-Peter Friedrich (CSU).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă