8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFlacari langa Atena

Flacari langa Atena

Un incendiu de padure antrenat de un vant puternic a calcinat mii de arbori si arbusti si a distrus mai multe locuinte din apropierea portului Rafina, situat la 30 kilometri nord de Atena (Grecia), informeaza AFP. Din fericire, focarele incendiului au fost puse sub control de catre pompieri, potrivit comunicatelor oficiale, dar cel putin 14 persoane, printre care patru pompieri, au fost spitalizate pentru arsuri sau probleme respiratorii. Pe de alta parte, autoritatile elene au declansat o ancheta pentru a stabili cauzele incendiului. Iar ministrul grec al Ordinii Publice, Georges Vulgarakis, nu a exclus ieri posibilitatea ca la originea incendiului sa se afle o mana criminala.
“Exista indicii clare ca este vorba despre un foc de origine criminala”, a declarat Vulgarakis intr-o conferinta de presa sustinuta la iesirea de la o reuniune interministeriala cu premierul grec, Costas Caramanlis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă