2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialFMI, întâlnire cu reprezentanţii ministerelor. Concluziile primei zile de negocieri

FMI, întâlnire cu reprezentanţii ministerelor. Concluziile primei zile de negocieri

UPDATE:  Negocierile dintre autorităţi şi delegaţia FMI-CE vor continua şi sâmbătă, în special pe subiecte privind finanţele şi energia, fiind patru teme unde părţile nu au ajuns la un acord, în timp ce la CFR Marfă s-a convenit reluarea privatizării, informează Mediafax

"Sunt patru teme pe care nu s-au înţeles. Discuţiile vor continua mâine (n.r.- sâmbătă), în principal pe finanţe şi pe energie. CE şi FMI au cerut să se renunţe la programul «Prima Maşină», iar Guvernul a transmis că nu va renunţa. De fapt, au arătat că în şedinţa de în şedinţa de Guvern de marţi va fi introus spre aprobare plafonul de garanţii 350 de milioane lei şi va fi prelungit termenul pentru înscrierea băncilor în program până la 2 martie", au spus sursele citate.

Discuţiile nu s-au încheiat până la ora transmiterii acestei ştiri, dar sursele au explicat că s-a convenit ca negocierile pe mai multe teme să fie reluate sâmbătă.

––

Experții Fondului Monetar Internațional (FMI) s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanții tuturor ministerelor pentru a se stabili dacă va mai există un nou acord cu instituția financiară internațională, informează Hotnews. 

 "Întâlnirea, probabil cea mai importantă (a reprezentanților FMI, n.red.). cu toți miniștrii și momentul în care vom încerca să ajungem la un consens va fi vineri și probabil vineri seară sau sâmbătă dimineață vom ști dacă avem sau nu în continuare un acord în condițiile pe care bineînțeles să le agreem", a precizat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Darius Valcov, într-un briefing la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a afirmat, miercuri, că negocierile dintre România și FMI, pe marginea actualului acord, "merg bine", dar a adăugat că BNR este pregătită inclusiv pentru situația în care negocierile s-ar încheia fără o concluzie clară.  

"Noi suntem pregătiți pentru orice scenariu, dar eu știu că negocierile merg bine și nu ne ante-pronunțăm. Cei de la FMI vor avea o conferința de presă luni. Vorbim după.", a adăugat Isărescu, întrebat dacă există riscuri pentru România în eventualitatea încheierii acordului FMI înainte de termen.

Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, a declarat, într-o conferința susținută pe 4 februarie, la Ploiești, că România are nevoie de o lege a falimentului personal,FMI fiind de acord cu adoptarea unui astfel de act normativ care trebuie să fie "foarte bun". 

În aceeași zi, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, a declarat, după trei ore de discuții cu experții FMI, că România este considerată încă o economie fragilă care are nevoie de rezerve bugetare ceva mai mari pentru a fi protejată în față unor șocuri.  

 Vizita FMI a venit într-un moment în care, la București, francul a ajuns la cotații record în raport cu leul, motiv pentru care au reînceput discuțiile referitoare la românii cu credite în franci elvețieni.

Astfel, sunt analizate mai multe variante, printre care aplicarea Ordonanței referitoare la rescadențarea creditelor cu o serie de modificări, aprobarea unei legi a falimentului personal sau o eventuală conversie a creditelor în valută. Experții instituției financiare au trimis deja o scrisoare autorităților române prin care se declară îngrijorați de o eventuală aprobare a unei Legi a insolvenței persoanelor fizice fără un studiu de impact adecvat și fără consultarea asociațiilor implicate. 

Actualul acord stand-by este cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional din ultimii 23 de ani și al treilea acord solicitat FMI, de la declanșarea crizei economice, în 2009. Aranjamentul a fost încheiat în septembrie 2013 pentru 24 de luni și are o valoare de aproximativ 1,98 miliarde de euro (1,75 miliarde DST – Drepturi Speciale de Tragere – n.r.) pentru România.  

  
 

Cele mai citite

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...
Ultima oră
Pe aceeași temă