8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialEvacuarea taberelor de romi continuă în Franţa

Evacuarea taberelor de romi continuă în Franţa

O sută de romi, printre care 20 copii, au fost evacuaţi joi dintr-o tabără la Marsilia (sud-estul Franţei), în timp ce o altă tabără locuită de 64 de persoane a fost evacuată la Creteil, la periferia estică a Parisului, au anunţat autorităţile, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Citeşte şi:

ONU avertizeaza guvernul francez in cazul demolarilor taberelor de romi

Nouă operaţiune de evacuare a unei tabere de romi în Franţa

La Marsilia, expulzarea intervine după două decizii ale justiţiei care ordonă îndepărtarea ocupanţilor terenului, a precizat prefectura.

Pe de altă parte, 11 romi, care locuiau în alte tabere la Marsilia, trebuiau să revină în ţara lor de origine în cadrul procedurii de ajutor pentru repatriere, potrivit aceleeaşi surse.

La Creteil, cei 64 de romi, printre care 17 copii, care ocupau un teren adiacent unui spital au fost conduşi spre alte locuri de adăpost în comunele vecine, potrivit prefecturii şi asociaţiilor prezente la faţa locului.

Miercuri, poliţa a desfiinţat mai multe tabere la Stains (nord de Paris), unde trăiau câteva sute de persoane.

Experţi ONU au îndemnat miercuri Guvernul francez să se asigure că desfiinţarea taberelor de romi respectă normele europene şi internaţionale ale drepturilor omului referitoare la combaterea discriminării.

“Evacuările forţate nu sunt un răspuns adecvat, trebuie căutate soluţii alternative conforme standardelor drepturilor omului”, a declarat într-un comunicat Raquel Rolnik, raportor special privind dreptul la locuinţă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă