14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialEuropa trebuie sa aleaga intre reforme si esec

Europa trebuie sa aleaga intre reforme si esec

Premierul Tony Blair a prezentat ieri la Bruxelles Parlamentului European prioritatile presedintiei britanice a UE ce debuteaza la 1 iunie pe fondul crizei europene provocate de esecurile referendumurilor privind Constitutia si al summitului de saptamana trecuta privind bugetul.

Cu stilul sau limpede si direct, primul ministru a oferit o expunere a provocarilor care stau in fata Uniunii Europene si a incercat sa risipeasca miturile care par sa fi prins radacini in mintile politicienilor europeni.
Cert este ca Blair isi incepe presedintia pe un teren ostil. A avut, mai intai, grija actualul presedinte al UE, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, care miercuri in PE a prezentat un rechizitoriu la adresa lui Blair in ovatiile salii, urmat apoi de trioul Chirac-Schroder-Zapatero, care l-au acuzat de actuala criza in diferite interventii publice.
Nu este de mirare ca, in momentul in care s-a declarat un “european pasionat”, primul ministru a fost primit cu huiduieli. Este drept insa ca pe parcursul discursului sau de 30 de minute starea de spirit s-a schimbat usor.
Trei lucruri esentiale a spus Blair: 1. Actuala criza este o oportunitate pentru lansarea unei dezbateri asupra viitorului Europei. Aceasta dezbatere nu se poate face prin schimb de insulte, iar subiectul ei nu este “Europa economica” versus “Europa Politica”, pentru ca cele doua trebuie sa se sustina reciproc.
2. Europa trebuie sa se modernizeze, sau risca sa esueze. Europa trebuie sa faca fata provocarilor globalizarii prin reorientarea prioritatilor spre educatie, tehnologie, cercetare. Orientarea bugetara este o parte indispensabila a acestei modernizari. De aceeea Politica Agricola Comuna trebuie schimbata, dar nu acum. Celor care il acuza ca doreste sa abandoneze “modelul social” european, Blair le-a raspuns: “Care model social, cel care a creat 20 de milioane de someri in Europa, cel care a adus productivitatea europeana mult sub cea americana?
3. Extinderea europeana este o oportunitate istorica extraordinara pentru constructia unei uniuni mai puternice si mai mari si nu o amenintare. A opri extinderea nu va salva nici un loc de munca (in Occident), nu va mentine in viata nici o firma, nu va preveni nici macar o singura delocalizare. In schimb, va alimenta nationalismul si xenofobia.
Este o contradictie in termeni sa fii in favoarea extinderii UE dar impotriva deschiderii economice a Europei, a subliniat Blair. Slabe sperante ca aceasta observatie sa se auda insa la Paris.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă