Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Europa porneşte pe calea federalizării. Ce alege România?

Preşedintele Jose Manuel Barroso a prezentat ieri în faţa Parlamentului European un plan pentru transformarea Uniunii Europene într-o federaţie de state naţionale, una dintre cele mai importante schimbări strategice din istoria ...

Share

Cristian Campeanu 0 comentarii

12.09.2012 - 21:23
Preşedintele Jose Manuel Barroso a prezentat ieri în faţa Parlamentului European un plan pentru transformarea Uniunii Europene într-o federaţie de state naţionale, una dintre cele mai importante schimbări strategice din istoria continentului. Acest moment crucial surprinde România în mijlocul unei crize politice profunde, care ridică semne de întrebare asupra capacităţii sale de a formula o opţiune de care va depinde viitorul ei.

 

În cel de-al treilea său discurs despre starea Uniunii, preşedintele CE a admis că realitatea crizei economice şi a crizei datoriilor suverane continuă să persiste şi să fie resimţită de mulţi cetăţeni ai UE. Pentru a o depăşi, Barroso susţine că Europa are nevoie de un mod nou de a gândi Uniunea, care trebuie să se angajeze pe o nouă direcţie. Această direcţie este cea a unei „federaţii democratice de state naţionale" care să crească treptat pe structura actualei uniuni economice şi monetare pe care o reprezintă zona euro. Această bază reprezintă cea mai mare promisiune, dar şi cea mai mare ameninţare la adresa Europei Unite.

 

Paşii integrării

1. Uniunea bancară. Comisia a publicat deja un set de propuneri, pe care Barroso le-a calificat drept un „salt cuantic", de creare a unor mecanisme de supraveghere a băncilor europene la nivelul Băncii Centrale Europene. Toate băncile din zona euro ar urma să intre automat sub controlul BCE începând de la

1 ianuarie 2013, în vreme ce statele non-euro vor putea adera pe bază de voluntariat. Deşi propunerile Comisiei au fost primite cu scepticism de Marea Britanie, cu îngrijorare de celelalte state non-euro - România, Polonia, Suedia, Danemarca, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania şi Bulgaria - şi cu răceală de Germania, care le-a judecat ca fiind prea entuziaste, principiul supravegherii bancare nu va lipsi într-o formă sau alta din proiectul Europei Unite.

2. În ceea ce priveşte uniunea fiscală şi bugetară, aceasta va urma liniile trasate de Pactul Fiscal şi de constrângerile pe care le presupune în materie de politici bugetare şi de control al deficitelor care ar urma să fie plasate sub controlul Comisiei şi validate de Curtea Europeană de Justiţie.

3. Uniunea politică. După integrarea economică, monetară, fiscală şi bancară, următorul pas îl va constitui uniunea politică şi formarea federaţiei europene. În acest sens, institu-ţiile europene vor trebui transformate în vederea acoperirii actualului deficit de democraţie care le caracterizează prin înfiinţarea unor partide politice europene autentice (capabile să prezinte candidaţi în orice stat membru), care să înlocuiască actualele „uniuni de partide na-ţionale" şi care să poată prezenta candidaturi pentru funcţia de preşedinte al UE începând din 2014 şi prin creşterea rolului Parlamentului European. Această revoluţie politică a institu-ţiilor nu se va putea realiza însă decât pe baza unui nou tratat constituţional care să înlocuiască Tratatul de la Lisabona. Abia din acel moment se va putea vorbi de o federaţie de state europene capabilă să formuleze o politică economică coerentă, dar şi o politică externă relevantă pe scena interna-ţională.

 

Spre o „Europă germană"

Propunerile Comisiei vin în întâmpinarea opiniilor exprimate de cancelarul german, Angela Merkel, care în august a cerut constituirea unei Convenţii Constituţionale pe modelul celei americane, care a redactat Constituţia SUA. De altfel, planul lui Barroso se pliază în proporţie covârşitoare peste viziunea germană asupra Europei unite, care presupune responsabilitate şi disciplină fiscală şi bugetară, reducerea diferenţelor de competitivitate şi de productivitate între nord şi sud şi o integrare politică prudentă care să nu şteargă diferenţele dintre naţiuni. Perspectiva germană a obţinut ieri un ascendent şi legitimitate suplimentare, când cei opt judecători ai Curţii Constitu-ţio-nale au declarat în acord cu legea fundamentală germană tratatul privind înfiinţarea Mecanismului de Stabilizare European (Fondul de Salvare), care va permite UE să aibă acces la suficiente fonduri pentru a injecta pe pieţele ţărilor aflate în dificultate precum Grecia, Irlanda sau Portugalia. Vestea a fost primită cu uşurare de liderii politici germani, de pieţele financiare, euro s-a apreciat pen-tru prima oară faţă de dolar şi chiar şi Barroso a exclamat din hemiciclul de la Strasbourg „Era şi timpul!". Cu toate acestea, Curtea de la Karlsruhe a limitat la 190 de miliarde de euro suma maximă la care guvernul federal poate recurge fără acceptul Bundestagului şi a lăsat în pronun-ţare caracterul constituţional al punerii Bundesbank sub controlul BCE, semn că Berlinul este precaut să nu transforme federa-ţia europeană într-un super-stat. Victoria proiectului german şter-ge, practic, din acest moment orice altă viziune alternativă.

Ce va face România?

Proiectul Europei Unite este ameninţat din start de perspectiva eşecului într-o Europă cu două viteze, una integrată şi alta marginalizată, în siajul economic şi politic al celei dintâi. România care trebuie să aleagă foarte repede ce cale trebuie să urmeze se află în mijlocul unei crize politice care scindează profund clasa politică şi societatea românească. În acest moment de răscruce istorică, ar trebui să avem un pact naţional european la nivelul clasei politice asupra perspectivelor integrării şi a paşilor concreţi pe care România va trebui să îi urmeze pentru atingerea obiectivelor integrării şi pentru evitarea rămânerii în afara nucleului european tare, dar până acum nu avem poziţii coerente asumate nici la nivelul stângii, nici al dreptei politice. Singurul om politic care a formulat opţiuni clare asupra unei integrări accelerate a fost pre-şedintele Traian Băsescu, a cărui legitimitate a fost zdruncinată de referendumul de demitere. România stă la răscrucea istoriei şi nu ştie încotro să apuce.    

Citește totul despre:

Comentarii

loading...